Agricover, lider în piaţa de agribusiness din România, grup deţinut de Jabbar Kanani, a înregistrat în 2023 o valoare brută de 2,91 miliarde lei a creditelor şi avansurilor acordate clienţilor în sold şi venituri de 1,85 miliarde lei din vânzarea de inputuri agricole, precum seminţe, produse de protecţie a culturilor, produse de nutriţie a culturilor şi combustibili.
Grupul a ajuns la aproape 10.500 de fermieri, în creştere cu peste 5% faţă de anul 2022.
„Am reuşit să obţinem rezultate solide, în condiţiile unui an complicat. Anul 2023 a fost unul dintre cei mai dificili ani din istoria recentă şi a fost dominat de incertitudini. Fermierii s-au confruntat cu un declin al productivităţii din cauza secetei, cu creşterea costurilor pentru înfiinţarea culturilor şi scăderea preţurilor de vânzare. Strategia noastră, centrată pe nevoile fermierilor, a constat în adaptarea soluţiilor financiare la noile condiţii ale pieţei şi în asigurarea accesibilităţii inputurilor necesare ciclului agricol“, a spus Liviu Dobre, CEO al Agricover Holding.