• Leu / EUR4.7792
  • Leu / GBP5.6074
  • Leu / USD4.2976
Companii

Hidroelectrica nu poate să vândă energie de 88 mil. € pe bursă

Hidroelectrica nu poate să vândă energie de 88 mil. € pe bursă

Foto Victor Ciupuliga

Autor: Roxana Petrescu

01.11.2012, 00:07 1717

Hidroelectrica, unul dintre cei mai importanţi producători de energie din România, ar putea înregistra un eşec important în încercarea de a vinde în mod transparent electricitate de 88 mil. euro pe bursa de energie OPCOM.

Cel mai probabil, licitaţiile programate zilele acestea vor fi reluate săptămâna viitoare, producătorul de energie, aflat în insolvenţă, luptându-se să facă rost de lichidităţi după ce a finalizat primele nouă luni cu o pierdere de 60 mil. euro, unul dintre cele mai slabe rezultate din istoria companiei.

"Toate (licitaţiile - n.red.) se vor anula, dar nu pentru că este preţul mare. Problema este avansul solicitat de Hidroelectrica. Noi cerem 50% din bani la trei zile de la semnarea contractului, dar plata s-ar face cu 6 luni înainte de livrarea efectivă a energiei pe unele contracte. Furnizorii nu sunt însă dispuşi să ne finanţeze cu 6 luni înainte. Săptămâna vi­itoare vor fi scoase din nou pachetele, dar nu cu plata pe şase luni în avans", explică avocatul Remus Borza, şeful Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica.

De marţi (30.10.2012) şi până pe 5 noiembrie, Hidroeletrica şi-a programat 35 de licitaţii de vânzare a energiei electrice pe bursa OPCOM, cel mai important pas făcut până acum de producător pe bursă. Problema este însă că din şase licitaţii programate pentru ziua de marţi, doar două au fost adjudecate, iar ieri, din 9 pachete scoase la vânzare, doar unu îşi găsise cumpărător.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

În ce fel v-a influențat ZF viața profesională?

TOTUL PENTRU BUSINESS. TOTUL ESTE BUSINESS

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7792
Diferență: -0,0063
Ieri: 4.7795
Azi: 4.2976
Diferență: 0,3385
Ieri: 4.2831
Azi: 5.6074
Diferență: 0,2754
Ieri: 5.5920
Azi: 4.4485
Diferență: -0,0157
Ieri: 4.4492