Companii

Hotelul Radisson Blu din Cluj-Napoca a luat PUZ-ul pentru un corp nou ca să extindă capacitatea cu 20 de apartamente şi trei săli de conferinţe

Hotelul Radisson Blu din Cluj-Napoca a luat PUZ-ul pentru...

Autor: Mirabela Tiron

17.08.2023, 00:07 1750

Hotelul de cinci stele Radisson Blu din Cluj-Napoca, dezvoltat de Winners Park Invest, deschis în iunie 2022, are în plan în următorii doi ani extinderea cu încă 20 de apartamente şi trei săli de conferinţe, potrivit oficialilor.

„Gradele de ocupare sunt bune, cererea pentru cazare şi evenimente este în creştere. Ne gândim să facem extinderea cu un corp nou alipit hotelului, cu 20 de apartamente şi 3 săli noi de conferinţe de până în 100 de locuri fiecare. Am obţinut PUZ-ul şi în doi ani avem în vedere acest proiect“, a declarat pentru ZF Nina Moldovan, preşedintele boardului Winners, compania care administrează hotelul de cinci stele Radisson Blu din Cluj-Napoca, deschis în vara anului trecut.

Radisson Blu este prima unitate de cinci stele sub un brand internaţional din Cluj, iar investiţia totală a ajuns la circa 26 mil. euro. Clădirea în care activează Radisson Blu Cluj este fostul hotel Sport, care a trecut printr-un amplu proces de renovare. Hotelul are 149 de camere de diverse tipuri, de la camere standard şi superioare până la apartamente.

Proiectul a fost dezvoltat de Winners Park Invest, companie controlată indirect de Horia Ciorcilă. Dezvoltatorul a cumpărat în toamna anului 2018, de la SIF Moldova, hotelul Sport din Cluj,  într-o tranzacţie care s-a ridicat la 5,6 milioane de euro.

În prezent hotelul are 149 de camere, o sală mare de conferinţe ce poate ajunge la 300 de locuri şi cinci săli mici de conferinţe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO