Companii

HR Conference 2014: De ce se uită o creştere salarială în 3 luni şi ce metode de motivare a angajaţilor mai folosesc companiile?

Foto Silviu Matei

Foto Silviu Matei

Autor: Adelina Mihai

14.03.2014, 00:06 891

Peste 20 de directori de resurse umane, consultanţi, traineri, head-hunteri sau directori de companii vor fi speakerii celei de-a noua ediţii a HR Conference, evenimentul anual organizat de ZF dedicat specialiştilor din zona resurselor umane. Organizat pe tema „Ştiinţa de a aduce şi de a păstra în companie cei mai buni angajaţi- mandatul şefilor de HR în 2014“, evenimentul din acest an va aduce în atenţia specialiştilor interesaţi de domeniul resurselor umane cele mai bune practici de atragere, retenţie şi motivare a angajaţilor valoroşi.

Motivarea angajaţilor prin oferirea de beneficii de natură financiară nu mai este o practică atât de frecventă, din două motive: pe de-o parte criza a restrâns bugetele companiilor pentru creşteri salariale, iar pe de altă parte angajaţii şi-au dat seama că o creştere salarială, fie ea semnificativă, se „uită“ în 2- 3 luni. De aceea, angajatorii se află acum în situaţia de a găsi noi modalităţi de a-şi tine în companie angajaţii valoroşi, fie prin oportunităţi de dezvoltare sau libertate de acţiune, de exemplu. Despre practicile din companii în acest domeniu vor vorbi speakeri precum Mihaela Matei, expert în cadrul firmei de training Exec Edu, Ioana Marcu, directorul de resurse umane al Orange România, Oana Ciornei, Managing Partner al firmei de executive search Amrop România, sau Anca Georgescu Aladgem, directorul executiv de resurse umane al Romtelecom şi COSMOTE România.

Peste 200 de experţi în domeniul resurselor umane sunt aşteptaţi să participe la cea de-a noua ediţie a HR Conference, organizată pe 25 martie 2014 la hotelul JW Marriott din Capitală. De-a lungul timpului, evenimentul a strâns peste 1.500 de participanţi şi 90 de speakeri.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 14.03.2014

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO