Companii

Iaşiul creşte, dar nu are hoteluri suficiente: cel puţin patru hoteluri de brand internaţional ar putea intra

Iaşiul creşte, dar nu are hoteluri suficiente: cel...

Autor: Miruna Diaconu

28.08.2023, 00:07 5510

Efervescenţa economică şi culturală din Iaşi atrage tot mai mulţi turişti în oraşul moldovenesc.

Cu o cerere în creştere, capaci­tatea de cazare nu reuşeşte însă să facă faţă, iar, în anumite situaţii, ajung să beneficieze chiar şi oraşele din apropiere de efervescenţa turistică a Iaşiului.

„La unele conferinţe interna­ţionale, luăm cazare şi în Piatra Neamţ şi în Târgu-Neamţ, pentru a putea asigura tuturor cazare“, a spus pentru ZF Mihai Chirica, primarul Iaşiului. Anul 2022 a adus cei mai mulţi turişti în Iaşi, fiind luaţi în calcul cei care au avut cel puţin o noapte de cazare. Astfel, anul trecut, oraşul Iaşi a fost vizitat de peste 360.000 de turişti, peste nivelul din 2019.

Iaşiul este pe locul cinci în topul celor mai vizitate oraşe din România, după Bucureşti, Braşov, Constanţa şi Cluj-Napoca. 

 „Piaţa hotelieră din Iaşi este insuficient dezvoltată, predomină hotelurile vechi. Suntem în discuţii cu investitori din Iaşi. Piaţa va creşte, oraşul se va dezvolta vertiginos, dar un oraş care se dezvoltă are nevoie şi de hoteluri“, spune Robert Eşanu, consulant în turism.

El crede că “cel puţin patru hoteluri de brand internaţional vor putea să intre” în Iaşi în următorii ani.

Iaşiul are doar două hoteluri de brand internaţional anume Ramada şi Hampton by Hilton, iar la acestea se mai adaugă şi hoteluri sub mărci propii anume Unirea şi International. Acestea sunt cele cele mai mari hoteluri din oraş.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO