IRI Investments, parte a grupului suedez Ikea, a mai cumpărat 12.800 de hectare de pădure în Iaşi şi Neamţ, ajungând la o suprafaţă de 46.700 de hectare.
IKEA Group, prin IRI Investments SRL, este cel mai mare proprietar privat de păduri, cea mai parte a pădurilor din România fiind însă în proprietatea statului.
Anunţul companiei vine după ce în luna iunie, IRI Investments a primit o infuzie de capital de aproape 40 de milioane de euro de la acţionarii înregistraţi în Olanda, conform datelor apărute în Monitorul Oficial. Astfel, capitalul social al companiei a ajuns la 171 milioane de euro.
Infuzia vine după ce la jumătatea anului trecut compania mai primise circa 130 mil. euro de la acţionarii majoritari.
IRI Investments BV deţine proprietăţi forestiere în România şi în Ţările Baltice şi caută oportunităţi de investiţii şi în alte ţări. În acelaşi timp, sunt luate în considerare şi alte investiţii în România.
„România este prima ţară în care IKEA Group a creat o nouă companie care să administreze proprietăţile forestiere, în timp ce, în Ţările Baltice, pădurile au fost iniţial administrate de companii externe. Faptul că dezvoltăm un nou domeniu de activitate în cadrul IKEA Group este o provocare, având în vedere faptul că nu avem reţete, dar şi o oportunitate de a seta noi standarde şi de a inova,” a spus Constantin Moisă, director general IRI Forest Management. 52 de angajaţi lucrează la acest moment pentru operaţiunile forestiere din România, inclusiv pădurari, şefi de district şi personal administrativ.
Anul trecut, grupul IKEA a devenit cel mai mare proprietar privat de păduri din România, cumpărând 33.600 de hectare de „aur verde“ de la Greengold, care este una dintre firmele prin care universitatea americană Harvard desfăşura activităţi pe piaţa din România.
Conform ultimelor date, Harvard devenise cel mai mare proprietar de păduri din România, începând să achiziţioneze suprafeţe împădurite în urmă cu zece ani.
Până în 2011, celebra universitate ajunsese deja la 35.000 de hectare de pădure.
Suprafeţele împădurite achiziţionate anul trecut de IKEA prin IRI Investment sunt localizate în centrul şi nord-estul României (cu precădere în Prahova, Buzău, Vrancea, Botoşani) şi cu o concentrare mai mică în nord-vest (Bihor), potrivit informaţiilor transmise anterior pentru ZF de reprezentanţi ai IKEA (IRI Investments SRL).