♦ În spatele declaraţiilor triumfaliste privind mersul economiei stă un mediu de afaceri strivit de creşterea facturilor la utlităţi.
„În 2021, într-un context dificil şi cu presiune pe decarbonizarea energiei din România şi Europa, piaţa energiei este dominată de o creştere accelerată a preţurilor energiei electrice. Societatea întreprinde toate măsurile posibile pentru a diminua efectele acestor evenimente“, spun reprezentanţii Alro Slatina, cel mai mare consumator de energie din România, într-un raport publicat la BVB săptămâna trecută. Grupul Alro Slatina, unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integraţi pe verticală din Europa, a înregistrat pierderi de 47,5 mil. lei în primele şase luni din 2021, comparativ cu un profit de 253,6 mil. lei raportat în perioada similară a anului trecut, în timp ce vânzările consolidate au atins 1,53 mld. lei, în creştere cu 13% faţă de S1/2020. Pentru Alro, 40% din costuri sunt cu energia, reprezentanţii companiei descriind situaţia actuală din piaţă ca fiind o „anomalie“.
Mai departe însă, o economie întreagă suferă.
„Avem preţuri uriaşe la gaz, la energie, la cereale, la şroturi, iar preţul la porc în viu este între 5,2 şi 5,4 lei/kg. Preţul gazului a crescut cu 40% într-un an. Nu ştim ce vom face. Până la urmă este adevărat că sunt două Românii. Una reală şi alta…“, spune Ioan Szabo, administrator al Europiglets Band, companie activă în domeniul zootehniei, cu un business de 13,4 mil. de lei anul trecut. Tăvălugul scumpirilor a fost dublat de virusul pestei porcine africane, subiect aproape ocolit de agenda politică.
„În acest an, virusul PPA (pesta porcină africană) a pătruns în peste 30 ferme comerciale, a omorât sute de mii de porci doar, iar autorităţile, politicienii tac. Fac congrese. Va urma o iarnă neagră pentru zootehnie“, conchide fermierul.
Emanuel Oprea, director executiv în cadrul Oprea Avi Com din localitatea Crăieşti, judeţul Mureş, un business cu 380 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 60 mil. lei se cofruntă la rândul său cu un lanţ al scumpirilor. ÑPreţurile la energie şi gaze au crescut năucitor“, spune şi Oprea.
Retailerii preiau la rândul lor produsele scumpite, lucru care evident se va vedea la rafturi. “Săptămânal primim notificări privind creşteri de preţuri, iar consumatorii de rând încă nu simt întregul impact“, spune Ion Şoloman, antreprenorul care deţine împreună cu familia sa retailerul Best Market.
În zona de construcţii, lipsa materiilor prime se suprapune şi ea peste explozia din zona utilităţilor. „Sectorul materialelor de construcţii traversează o perioadă caracterizată de un nivel ridicat al cererii şi o lichiditate crescută în piaţă; constrângerile vin dinspre limitările de capacitate de producţie şi dinspre creşterile semnificative de preţuri la principalele elemente care determină costul de producţie - gazul, energia electrică, combustibilii, lemnul“, spune Liviu Stoleru, directorul general al Cemacon.
La material au contribuit Florentina Niţu, Alina Vasiliu, Cristina Roşca şi Roxana Petrescu