Companii

INS: Managerii se aşteaptă în perioada ianuarie-martie la menţinerea numărului de angajaţi în industria prelucrătoare şi servicii, în paralel cu creşterea accentuată a preţurilor în comerţ şi construcţii

INS: Managerii se aşteaptă în perioada ianuarie-martie...

Autor: Roxana Rosu

27.01.2023, 09:21 99

Managerii se aşteaptă în perioada ianuarie-martie la o relativă stabilitate a activităţii şi a numărului de salariaţi în industria prelucrătoare şi servicii, în paralel cu creşterea accentuată a preţurilor în comerţ, potrivit anchetei de conjunctură realizată de INS.

În industria prelucrătoare, managerii preconizează pentru următoarele trei luni, relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural 0%) şi a numărului de salariaţi, în timp ce preţurile produselor industriale vor creşte (sold conjunctural +32%).

În construcţii, volumul producţiei se va reduce (sold conjunctural -9%), în paralel cu scăderea moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -7%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii, managerii preconizează creşterea acestora (sold conjunctural +39 %).

În sectorul comerţ cu amănuntul, estimările pentru următoarele trei luni arată o tendinţă de scădere moderată a activităţii economice (sold conjunctural -12%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra de asemenea o scădere moderată (sold conjunctural -9%). În plus, angajatorii prognozează creşterea moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +15%) şi majorarea accentată a preţurilor  (sold conjunctural +46%).

Conform estimărilor din luna ianuarie 2023, cererea de servicii (cifra de afaceri) va înregistra relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural -3%). Se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural -1%). Managerii din domeniu cred că preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere (sold conjunctural +24%).

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO