Ioana Arsenie, strateg financiar, estimează că domeniul transporturilor din România ar putea să înregistreze o contracţie economică de 30% în contextul pandemei, efectele acestui fenomen putând duce la restructurări de personal în rândul companiilor care activează pe acest segment, oprirea parţială a unei capacităţi de lucru, reducerea bugetelor, prudenţa în decizii investiţionale şi suspendarea proiectelor de investiţii.
“Etapa de contracţie este o etapă firească în ciclul de evolutie al afacerilor, însă, dacă nu este gestionată suficient de rapid de la declanşare, ferm şi pe termen lung, provoacă pierderi în mod accelerat şi determină o situatie greu de gestionat, de criză, în care continuarea afacerii poate să fie sub semnul întrebării, cu atât mai mult cu cât se suprapune cu etapa de contracţie economică globală şi a industriei”, spune Ioana Arsenie.
Printre soluţiile propuse de aceasta în scopul diminuării efectelor contracţiei economice se numără redimensionarea bugetului companiei, dezvoltarea unei structuri de cheltuieli variabile şi diminuarea cheltuielilor fixe, identificarea liniilor de business cele mai profitabile şi stabilizarea acestora.
“Diversificarea în transport poate reprezenta un context pozitiv, de care ar trebui să ţinem cont pentru menţinerea capacităţilor de lucru”, explică Ioana Arsenie.
Concret, pentru transportul cargo, Ioana Arsenie recomandă antreprenorilor să caute soluţii pentru ca utilizarea capacităţii să fie cât mai mare, să izoleze maşinile care nu lucrează si să actioneze pentru a suspenda cheltuielile aferente, preţul să fie transparent şi atent calculat, conform cu noua structură a costurilor şi condiţiile din piată, renegocierea politicilor contractuale cu partenerii, clienţii – în vederea securizării procesului de recuperare a banilor cu cât mai puţine întârzieri, pe care să le controleze în cash-flow.
În cazul transportului de persoane, antreprenorii ar trebui să valorifice oportunităţile curente, spaţiile într-un mijloc de transport, subînchirierea, dezvoltarea altor linii de business adiacente – utilizând analize de cost de oportunitate.
“Dacă ai drept obiectiv să îţi menţii rezervele vitale ale afacerii şi cu resursele limitate să îţi multiplici liniile de business şi să susţii cheltuielile în ciuda unei situaţii economice tensionate, înseamă că îţi vei optimiza afacerea, un fapt benefic pentru dezvoltarea viitoare, iar contracţia economică se poate diminua până la control. În plus, în contextul în care alţi jucători îşi restrâng activitatea, vei putea identifica zone de dezvoltare pe care anterior le accesai cu dificultate”, concluzionează Ioana Arsenie.