Unifarm, compania de stat aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii care a făcut achiziţiile de materiale sanitare pentru spitale în perioada pandemiei, a făcut cheltuieli de circa 1,5 miliarde de lei fără să aibă aprobarea ministerului pentru aceste achiziţii.
Unifarm a luat credite de la banca de stat Eximbank în vaoare de 1,75 miliarde de lei pentru a cumpăra echipamente sanitare în perioada pandemiei. Pentru a face achiziţii, managementul companiei avea nevoie de aprobarea Consiliului de Administraţie, al Asociaţiei Generale a Acţionarilor şi a Ministerului Sănătăţii. Deşi nu a avut această aprobare, conducerea Unifarm a făcut achiziţii fără acordul acţionarilor în valoare de aproape 1,5 miliarde de lei.
Managementul companiei a achiziţionat, în această perioadă, ventilatoare la preţuri de până la opt ori mai mari decât preţul pieţei şi a comercializat măşti de protecţie cu un adaos comercial mult mai mare, arată un raport al Curţii de Conturi.
”Pentru ventilatoarele made în China (Beijing) s-au regăsit preţuri cuprinse între 7.000 şi 10.000 USD/bucată, comparativ cu preţul de 56.000 USD/bucată la care au fost achiziţionate de către CN UNIFARM SA. Preţurile de vânzare utilizate pentru această analiză comparativă sunt preţuri valabile la data controlului”, se arată în document.
În raport se mai arată că Unifarm a vândut măştile cumpărate în perioada pandemiei Ministerului Sănătăţii cu un adaos comercial de şase ori mai mari decât adaosul comercial practicat pentru ceilalţi clienţi.
”(...) S-a constatat faptul că CN UNIFARM SA a procedat la vânzarea măştilor în cauză către Ministerul Sănătăţii cu un adaos comercial superior, respectiv de 71%, comparativ cu adaosul comercial mediu de 12,90% practicat de către companie la comercializarea către alţi clienţi a produselor specifice combaterii pandemiei cu coronavirus în perioada 15.03-15.05.2020 şi cu adaosul de 9,17% practicat de CN UNIFARM SA la comercializarea produselor măşti FFP2 KN 95 către alţi beneficiari, ceea ce a condus la achiziţia unor produse la preţuri superioare şi la angajamente suplimentare în valoare de 2.875 mii lei”, mai arată raportul auditorilor Curţii de Conturi.
Adrian Ionel, cel care a condus Unifarm în perioada pandemiei şi care s-a ocupat de aceste achiziţii, a fost acuzat în luna iunie de luare de mită, abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, complicitate la trafic de influenţă, instigare la fals intelectual şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane. El se află sub control judiciar.