Companii

Köber: Legea insolvenţei favorizează excesiv datornicii

Köber: Legea insolvenţei favorizează excesiv datornicii

Aurel Köber. Foto: Silviu Matei

Autor: Andreea Neferu

19.02.2013, 00:07 2609

Aurel Köber, omul de afaceri din Piatra-Neamţ care controlează unul dintre cei mai mari jucători din piaţa locală de lacuri şi vopsele, compania Köber, spune că una dintre cele mai mari provocări din sectorul în care activează se leagă de fenomenul insolvenţei, sub umbrela că­reia o serie de companii au încercat să se adăpostească în ultimii ani.

"Riscurile au crescut foarte mult în ultimii ani ca urmare a unei legi a in­solvenţei ce favorizează în mod excesiv datornicii în dauna creditorilor. Intrarea în insolvenţă a partenerilor ne-a afectat şi pe noi, ca şi companie, dar şi întreaga industrie a lacurilor şi vopselelor. Se majorează riscul potenţial, în sensul că trebuie să fim mai atenţi la situaţia partenerilor, pentru că nu ştim dacă vor mai fi solvabili pes­te o lună sau nu. Nu e normal ca acest lucru să se întâmple", spune Köber.

Cifra de afaceri a companiei Köber a scăzut în 2012 cu circa 5% faţă de anul anterior, până la 37,1 milioane de euro, potrivit calculelor ZF pe baza datelor oferite de Köber.

Piaţa locală de lacuri şi vopsele decorative, estimată la 140-160 mil. euro, este dominată în principal de jucători deţinuţi de fonduri de investiţii străine, Köber fiind unul dintre puţinii antreprenori care se luptă de la egal la egal cu acestea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO