♦ Investiţia totală se ridică la 7,9 mil. lei, din care valoarea sumei nerambursabile este de 4,6 mil. lei.
Evman Holz, companie controlată de Levi Lucian Bădulescu, ridică o fabrică de mobilă la Tulcea, o investiţie de 7,9 milioane de lei, din care mai mult de jumătate sunt fonduri europene.
„Fabrica se va întinde pe 1.800 de metri pătraţi, am demarat deja construcţia şi sper ca până la finalul anului să fie gata. Vom angaja în jur de 35 de persoane. Producem mobilă de bucătărie, dormitor şi living. Am reuşit să accesez fonduri europene“, a spus pentru ZF Levi Lucian Bădulescu, 34 de ani, absolvent al Facultăţii de Cibernetică la Universitatea Româno-Americană. El controlează pachetul integral al companiei Evman Holz şi mai deţine compania Ava Group Contract din Piteşti (judeţul Argeş), activă tot în producţia de mobilă.
„Am decis să fac o fabrică de mobilă la Tulcea pentru că avem un parteneriat cu un producător local, Samuel Mobilier şi pentru că aici găsim mai uşor forţă de muncă şi puteam obţine fonduri europene pe această zonă. În Piteşti avem o fabrică de mobilă pe 1.500 de metri pătraţi, încă din 2015, producem fronturi MDF pentru Samuel din Tulcea“, a spus antreprenorul. El adaugă că încă de la 19 ani a intrat în antreprenoriat cu diverse businessuri, inclusiv cu construcţia de case.