Companii

Liliana Buşoiu, EY: Este de aşteptat ca grupurile locale să înceapă un proces de analiză a portofoliului şi să decidă vânzări parţiale de afaceri

Liliana Buşoiu, Partener Asociat, Asistenţă în Tranzacţii, EY România

Liliana Buşoiu, Partener Asociat, Asistenţă în Tranzacţii, EY România

Autor: Cristina Bellu

04.03.2019, 11:33 191

Companiile au început să se orienteze tot mai mult către vânzari parţiale ale portofoliului pentru a câştiga avantaje competitive, în special pe fondul schimbărilor generate de tehnologie, de preferinţele clienţilor şi al presiunii acţionarilor, arată o analiză EY.

„La nivel local, piaţa românească este în principal influenţată de planurile de vânzări sau exituri ale grupurilor multinaţionale - cum a fost vânzarea parţială a operaţiunilor Liberty Global din Germania, Republica Cehă, Ungaria şi România către Vodafone. Este notabilă şi tendinţa recentă de relocare a fabricilor de producţie a unor producători externi către destinaţii cu forţă de muncă mai ieftină, care era de aşteptat în industrii cum ar fi cea de confecţii ca urmare a creşterilor succesive din ultimii ani a salariului minim.”, spune Liliana Buşoiu, Partener Asociat, Asistenţă în Tranzacţii, EY România.

Ea menţionează că pentru companiile sau grupurile locale nu se poate vorbi de un trend notabil al vânzărilor parţiale, spre deosebire de fondurile de investiţii prezente în România, pentru care vânzarea activelor este realizată natural la atingerea maturităţii de deţinere a activului.

Astfel, societăţile cu capital românesc îşi continuă mai degrabă dezvoltarea şi diversificarea locală sau extinderea regională cu precădere în ţările imediat învecinate.

„În contrast, o vânzare notabilă, care marchează cea mai mare tranzacţie din agricultură, este vânzarea Agricost către grupul Al Dahra, tranzacţii similare în agricultură fiind aşteptate în următorii ani. Este de aşteptat ca grupurile mari locale cu activităţi diverse să înceapă un proces de analiză a portofoliului şi să decidă vânzări parţiale de afaceri care nu se aliniază cu interesele viitoare ale grupului.”, adaugă Liliana Buşoiu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO