Companii

Mădălina Balaiban, Hello Holidays: Egiptul a luat locul Antalyei, dar la un nivel mai mare, cred că este doar un trend de pandemie

Mădălina Balaiban, Hello Holidays: Egiptul a luat locul Antalyei, dar la un nivel mai mare, cred că este doar un trend de pandemie

Autor: Miruna Diaconu

14.04.2021, 10:00 983

Mădălina Balaiban, directorul general al agenţiei de turism Hello Holidays, parte din grupul Hello Brands, spune că cererea pentru vacanţele în Egipt a crescut considerabil, dar odată ce lucrurile vor permite, românii vor începe să călătorească mai mult în Turcia.

„Înainte noi nu aveam chartere pe Egipt, dar creşte­rea a fost foarte mare, am pornit de la câteva sute de seju­ruri vândute într-un an şi acum avem sute de persoane care pleacă lunar, avem plecări zilnice. Egiptul a luat lo­cul Antalyei, dar la un nivel mai mare, înainte în Antalya se zbura de peste tot, acum se întâmplă acelaşi lucru cu Egiptul. Eu sunt de părere că acesta este doar un trend de pan­demie, iar oamenii se vor întoarce în Turcia când lu­crurile vor mai reveni“, spune Mădălina Balaiban.

Agenţia de turism se va extinde anul acesta cu încă două puncte de lucru în ţară, primul va fi în Sibiu. Anul trecut, agenţia de turism s-a adaptat noilor condiţii de lucru, fiind nevoită să  introducă mai multe circuite interne, dar şi în ţările vecine.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO