Companii

Mai multe locuinte livrate in Ilfov decat in Bucuresti

18.03.2008, 19:59 25

In judetul Ilfov au fost construite in primele trei trimestre ale anului 2007 mai mult de 19.000 de locuinte, in timp ce in Bucuresti stocul total s-a majorat cu circa 13.000 de unitati, arata datele de la Institutul National de Statistica, preluate de compania de consultanta imobiliara Atisreal Romania, divizie a bancii franceze BNP Paribas.
Tinand cont ca stocul rezidential la nivelul Capitalei era de circa 785.000 de unitati locative la sfarsitul anului 2006, cele 13.000 de locuinte livrate reprezinta o crestere de sub 2%, in timp ce la nivelul judetului Ilfov cresterea fondului locativ a fost de aproape 20%, luand in calcul cele 108.000 de locuinte existente pana la sfarsitul anului 2006.
Aceste informatii arata tendinta de extindere pe orizontala a Bucurestiului, in conditiile in care interiorul orasului este pe zi ce trece mai aglomerat, iar terenurile mai putine si mai scumpe.
Astfel, marile proiecte de ansambluri rezidentiale sunt derulate in special in localitatile din jurul Bucurestiului, unde sunt disponibile terenuri de mari dimensiuni, la preturi mult sub nivelul celor din interiorul Capitalei. Cu toate acestea, pe platformele industriale din Bucuresti, intrate recent in proprietatea investitorilor imobiliari, vor fi construite proiecte cu mii de locuinte, sub presiunea preturilor mari platite de aceste companii pentru terenuri.
Preturile medii ale terenurilor achizitionate in interiorul Bucurestiului au fost de 700 de euro/metrul patrat anul trecut, in conditiile in care in afara Capitalei preturile de tranzactionare a terenurilor sunt de ordinul zecilor de euro pentru fiecare metru patrat.
Diferentele de pret la terenuri se regasesc, de cele mai multe ori, si in pretul final al locuintelor, astfel ca apartamentele din afara Bucurestiului au preturi ce pornesc de la 1.000-1.100 euro/mp construit, in timp ce apartamentele noi din cartierele Capitalei se tranzactioneaza cu preturi pornind de la 1.400-1.800 euro/metrul patrat construit.
Cele mai mari preturi de pe piata Capitalei se regasesc in cartierele din zona de centru-nord a orasului, precum Primaverii, Dorobantilor sau Kiseleff, unde locuintele se vand cu preturi cuprinse intre 2.200 si 6.000 de euro/metrul patrat, in functie de suprafete, dotari si finisaje.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO