Companii

Marcu, MedLife: Cred că orice business trebuie integrat. Atunci când un segment nu merge, altul compensează

Marcu, MedLife: Cred că orice business trebuie integrat. Atunci când un segment nu merge, altul compensează

Autor: Ioana David

23.04.2012, 17:47 915

"Se cer foarte mult (asigurările n.red.). Am deschis spitale, iar clientul MedLife vrea asigurare. În urmă cu un an aveam un singur spital, acum avem şase", a spus Mihai Marcu, preşedintele MedLife într-un interviu acordat Ziarului Financiar.

Compania, în acţionariatul căreia se mai găsesc şi IFC (International Finance Corporation - divizia de investiţii private a Băncii Mondiale) şi SGAM (fond de investiţii), fiecare având pachete minoritare, mai lansase în 2007 un broker, AsiLife, care însă a avut o activitate redusă. Potrivit datelor furnizate, cifra de afaceri era de 200.000 de euro pe an.

"Nu mai există AsiLife, ci MedLife Broker Asigurare Reasigurare, unde văd în perioada următoare o acţiune foarte puternică. MedLife lucrează foarte aproape de 2-3 firme de asigurări mari din România şi din afară pentru a crea produse pentru piaţa locală. Sunt produse care vor fi vândute de MedLife Broker Asigurare Reasigurare", a mai spus Marcu.

Asigurări vs. abonamente

Până acum, în general, companiile de servicii medicale private şi-au construit businessurile pe baza abonamentelor (fie plătite de firme, fie cele individuale) sau pe baza plăţilor cash ale pacienţilor pentru serviciile prestate.

Odată cu apariţia tot mai multor spitale private, în piaţă a început să apară şi cererea pentru asigurări deoarece abonamentele nu acopereau şi partea de spitalizare. Totodată, discuţiile despre piaţa asigurărilor private de sănătate, o piaţă de numai 10 mil. euro, au fost relansate la începutul anului, când s-a propus o nouă lege a sănătăţii (care însă a fost retrasă din dezbatere publică, acum urmând ca statul să propună o nouă variantă).

"Sper ca la 1 septembrie cel târziu (MedLife Broker Asigurare Reasigurare - n.red.) să fie agresiv. Va lansa masiv produse pentru persoane fizice. Portofoliul nostru de abonamente va fi prepaid, urmând ca zona de risc să se transfere la MedLife Asigurare Reasigurare", a mai spus Mihai Marcu.

De asemenea, MedLife, care până acum avea numai abonamente pentru companii, merge înainte cu extinderea.

Marcu a precizat că firma este în continuare interesată de achiziţii, dar şi de deschiderea de noi clinici şi spitale.

MedLife a cumpărat la Braşov, în 2010, 80% din Policlinica de Diagnostic Rapid pentru ca în 2011 să achiziţioneze 100% maternitatea Eva. Tot anul trecut, MedLife a mai achiziţionat 55% din grupul Genesys Medical Clinic din Arad.

"Suntem interesaţi de achiziţii. Avem echipa care se ocupă de achiziţii şi care este cu ochii pe piaţă", a mai spus Mihai Marcu. Totodată, compania are în vedere un proiect de spital de urgenţă, situat vizavi de Spitalul de Urgenţă Floreasca (de stat). Întrebat despre acest proiect, Marcu a răspuns: "Ne luptăm în continuare să luăm autorizaţiile. Este o luptă aprigă, dar nu mă gândesc să renunţ la proiect, cel mult există posibilitatea să nu obţină licenţa de spital de urgenţă".

Totodată, de-a lungul timpului, managementul MedLife a tatonat şi posibilitatea listării companiei pe Bursă.

"Deocamdată nu este momentul să listăm MedLife la bursă. Eu mi-am dorit şi chiar am avut discuţii cu 2-3 firme specializate din Varşovia, dar nu este momentul. Dacă nu se întâmpla să cadă bursele, MedLife era listată, dar în acest moment discuţia nu are rost. Eu cred că Bursa din România are o şansă", a mai spus Marcu.

Rezistă doar businessurile integrate?

Reţeaua MedLife cuprinde 9 clinici de mari dimensiuni (atât în Bucureşti, cât şi în ţară), laboratoare de analiză, 6 spitale, 3 maternităţi, dar şi farmacii şi alte centre. Rulajul companiei este generat în proprţie de 67-68% de cash, sub 5% veniturile cu casa de sănătate, restul fiind veniturile corporate.

Potrivit lui Marcu, în primul trimestrul din 2012 faţă de perioada similară din 2011, veniturile din corporate au crescut cu 40%, în timp ce piaţa a scăzut cu 10% (ca valoare).

"Cred că orice business trebuie integrat, pentru că atunci când un segment nu merge, celălalt compensează. Pentru cei care nu oferă servicii integrate s-a terminat. De aceea şi mergem pe sistem de sănătate. Este foarte greu să rezişti de unul singur", a mai spus preşedintele MedLife. În legătură cu cele 8 farmacii PharmaLife, el spune că a fost o investiţie curajoasă, deoarece nu au nicio legătură cu MedLife, fiind o companie separată cu management separat şi gestiune separată.

Majoritatea farmaciilor sunt situate în cadrul centrelor MedLife, numai două fiind în afara acestora. "Nu ne gândim să mai deschidem în afara centrelor. Chiar mă gândesc să le închid pe acestea", a explicat Marcu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO