Companii

MDRT atenţionează beneficiarii de fonduri UE: Contractele cu întârzieri "excesive" pot fi reziliate

Autor: Ioan Dornescu

06.09.2012, 18:17 230

Consiliul de supraveghere a gradului de absorbţie a fondurilor nerambursabile, înfiinţat prin ordin al ministrului Eduard Hellvig, a avut joi o primă întâlnire de lucru pentru a evalua stadiul Programului Operaţional Regional, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), prin Autoritatea de Management a acestui program.

Instituţia precizează, într-un comunicat, că pentru creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene gestionate prin acest program, MDRT urmăreşte, pe lângă finalizarea contractării sumelor alocate României, şi eficienţa proiectelor implementate de beneficiari cu finanţare din acest program.

Reprezentaţii MDRT au ajuns la concluzia că este nevoie de o mai atentă monitorizare a stadiului proiectelor aprobate, astfel că vor fi urmărite şi analizate periodic atât respectarea graficelor de activitate sau de rambursare asumate de beneficiari, cât şi măsurile care pot fi aplicate,de MDRTsau de beneficiar, pentru impulsionarea implementării şi finalizării respectivelor proiecte.

"Deşi este un indicator bun, nu ne putem mulţumi doar cu faptul că am atins un nivel de 94,67% la capitolul contractare a fondurilor europene prin POR. În paralel, avem permanent în vizor faptul că finanţările au fost aprobate cu scopul de a produce rezultate concrete. De aceea, este necesar să ştim în timp util care beneficiari întâmpină dificultăţi în implementare şi care sunt cauzele, pentru a lua cele mai bune decizii cu privire la modul în care îi putem sprijini să atingă ţintele propuse, dacă e cazul", a declarat Marcel Boloş, secretar de stat în MDRT.

Secretarul de stat a adăugat că, având în vedere stadiul avansat al programului, şi pretenţiile cu privire la atingerea ţintelor au crescut.

"Ca urmare, beneficiarii trebuie să conştientizeze că, atunci cand întârzierile în implementarea unor proiecte sunt excesive, se poate ajunge inclusiv la rezilierea contractului de finanţare. Măsura nu este una care vizează din start o sancţionare a beneficiarilor, ci una care încearcă să prevină eventuale viitoare dezangajări de fonduri", se spune în comunicat.

Consiliul de supraveghere a gradului de absorbţie a fondurilor nerambursabile are ca atribuţie principală monitorizarea gradului de absorbţie a fondurilor alocate prin POR.

Pentru perioada 2007-2013, programul are un buget de circa 4,3 milioane de euro, din care circa 3,5 milioane de euro reprezintă fonduri europene nerambursabile alocate din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).

La data de 3 septembrie, programul avea un stadiu de contractare de 94,67% (raportat la sumele FEDR alocate), corespunzător unui număr de 3.158 de contracte de finanţare semnate cu beneficiarii.

Reprezentanţii MDRT au mai anunţat, joi, că vor propune Comisiei Europene ca şcolile şi spitalele să poată fi reabilitate termic din fonduri europene.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO