Companii

Medicamentele Lek Pharmatech, sub umbrela Sandoz

19.01.2006, 20:27 208

Lek Pharmatech Targu-Mures va demara in perioada urmatoare un proces de rebranding prin care toate medicamentele din portofoliu vor fi grupate sub umbrela Sandoz.

Sandoz este divizia de generice a grupului elvetian Novartis, cel mai mare producator de medicamente generice din lume, cu vanzari anuale de 28 de miliarde de dolari (aproape 23 mld. euro) in 2004.

La jumatatea anului trecut, Novartis, care detine Lek Pharmatech Targu-Mures, a incheiat operatiunile de achizitie a producatorului german de generice Hexal, iar in momentul de fata cele doua companii functioneaza ca o entitate unica, integradu-si portofoliile comercializate pe piata romaneasca.

"Obiectivul principal al companiei Lek Pharmatech este de a reuni toate produsele sub aceeasi umbrela Sandoz, cu scopul de a imbunatati accesul pacientilor la noi tratamente", a explicat Monica Alb, director de comunicare al companiei.

Costurile prilejuite de procesul de rebranding pentru anul in curs au fost estimate de oficialii companiei la aproximativ 1 milion de dolari (circa 0,8 mil. euro), putand fi insa depasite. Procesul de rebranding ar urma sa se desfasoare gradual pe o perioada de pana la 3 ani.

Sandoz in Romania va reuni brandurile Lek, Lek Pharmatech, Sandoz si Hexal.

"In urma integrarii Hexal ne-am extins portofoliul si pe alte arii terapeutice precum cardiologie si neurologie. Pana la sfarsitul anului trecut, peste 70% din portofoliul Lek Pharmatech era reprezentat de antibiotice, compania ocupand primul loc pe aceasta piata cu o cota de 28,3% pe primele 9 luni ale anului trecut, conform Cegedim", a mai precizat Monica Alb.

Vanzarile de antibiotice de pe piata romaneasca au inregistrat un declin constant in ultimii ani, acesta fiind si motivul pentru care companiile din piata au in vedere extinderea pe alte arii terapeutice.

"Tinta noastra este ca peste 10% din vanzarile Lek Pharmatech sa fie reprezentat de OTC-uri (n.r.-medicamente eliberate fara prescriptie) anul acesta, urmand sa lansam peste cinci produse noi pe acest segment", a mai precizat directorul de comunicare al companiei.

In cel de-al treilea trimestru al anului compania (incluzand portofoliile Sandoz, Lek si Hexal) a inregistrat vanzari de 8,5 milioane de euro, in crestere comparativ cu intervalul similar din 2004.

Defalcat, vanzarile medicamentelor Lek au crescut cu 31,4%, la 3,1 milioane ede uro, in trimestrul trei comparativ cu intervalul iulie - septembrie 2004, Lek Pharmatech cu 24,2% la 2,8 milioane de euro si Hexal cu 132,9% la 1,16 milioane de euro. In ceea ce priveste medicamentele Sandoz, acestea au avut o evolutie mai slaba, scazand cu 6,1% la 1,36 milioane de euro.

Cele mai bine vandute produse ale companiei in intervalul ianuarie - septembrie 2005 au fost Ketonal, Ospamox, Ospen, Amoxicilina, Nicerium si Amoksiklav.

Compania si-a propus ca in primul trimestru din 2006 sa inceapa exportul de macrolide (antibiotice de ultima generatie) produse la fabrica din Targu-Mures si in statele europene, iar in al doilea trimestru in Statele Unite ale Americii.

Grupul Novartis isi va publica azi, la Basel, rezultatele financiare consolidate pe 2005. alexandru.cerchez@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO