Companii

Microberăriile şi cramele pot lua credite de până la 800.000 de euro prin Agro IMM Invest. „Ar fi bine să fie sprijiniţi producătorii, pentru că prin IMM Invest nu ne-am încadrat să luăm bani“

Microberăriile şi cramele pot lua credite de până la 800.000 de euro prin Agro IMM Invest. „Ar fi bine să fie sprijiniţi producătorii, pentru că prin IMM Invest nu ne-am încadrat să luăm bani“

Autor: Florentina Niţu

05.03.2021, 07:55 385

Microberăriile  şi cramele mici locale pot lua credite de până în 800.000 de euro prin Agro IMM Invest, subprogramul de susţinere financiară a afacerilor mici şi mijlocii din industria agroalimentară în contextul pandemiei de COVID-19,  potrivit ordonanţei de urgenţă 110/2017, care aduce modifi­cări la programul IMM Invest.

Cătălin Minea, inginerul din spa­tele brandului de bere artizanală Amistad, care deţine compania Arhibrew & Co împreună cu doi prieteni, susţine că încă nu a auzit despre noile măsuri, dar „ar fi bine să fie sprijiniţi producătorii, pentru că prin IMM Invest nu ne-am încadrat să luăm bani. Statul şi-a întors faţa către agricultură şi industria alimentară, deoarece sunt domenii care reprezintă un interes major în această perioadă, iar la nivel european politicile publice sunt centrate atât pe implementarea unor facilităţi, cât şi pe menţinerea lanţurilor de aprovizionare“.

Grantul acordat întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie din domeniul agri­culturii şi sectorului alimentar include şi o componentă nerambursabilă de maximum 10% din valoarea finanţării. Condiţia este însă ca beneficiarii să se încadreze în 120.000 euro pentru fiecare între­prindere care îşi desfăşoară activitatea în sectorul pescuitului şi acvaculturii sau 100.000 euro pentru fiecare între­prindere care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, respectiv 800.000 de euro pentru întreprinderile mici şi mijlocii din sectorul alimentar.

 

 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO