Spitalul privat Sf. Constantin din Braşov, controlat indirect de Mihai Miron, antreprenorul care deţine Ropharma, a finalizat investiţia de 23 milioane de euro în dublarea capacităţii până la 150 de paturi şi şase săli de operaţie, potrivit lui Mihai Miron.
"Am deschis noua locaţie a spitalului Sf. Constantin din Braşov în luna iulie în urma unei investiţii totale de 23 mil. euro făcută de Ropharma. Capacitatea spitalului este de 150 de paturi şi dispune de 6 săli de operaţie performante", a spus a spus Mihai Miron la ZF Health&Pharma Summit'19.
Alte declaraţii:
♦ Investiţia a venit ca o necesitate atât pentru că cererile pacienţilor erau foarte mari, dar şi datorită faptului că tot mai mulţi medici specializaţi afară au început să îşi dorească să revină în România.