ZF 24

Mobilizarea fabricilor locale în lupta cu COVID-19: În trei zile am primit peste 400 de cereri. Şi încă vin. De toate felurile, spune colonelul care coordonează procesul de avizare

Mobilizarea fabricilor locale în lupta cu COVID-19: În...

Autor: Ramona Cornea

03.04.2020, 18:15 3208

Colonelul Tiberiu Tomoiagă de la Agenţia Tehnică de Cercetare şi Tehnologii, instituţia care este responsabilă pentru primirea solicitărilor, analiza documentaţiei, eliberarea avizelor şi elaborarea rapoartelor de testare pentru materialele şi echipamentele de protecţie împotriva infecţiei cu noul coronavirus, afirmă că a primit peste 400 de cereri de la fabricile locale în trei zile.

”În trei zile am primit peste 400 de cereri. Şi încă vin. De toate felurile”, a spus colonelul Tiberiu Tomoiagă pentru ZF.

În săptămânile de la decretarea stării de urgenţă, companiile locale din industria textilelor şi din cea a materialelor neţesute au făcut solicitări instituţiilor statului pentru a produce materia primă pentru echipamentele medicale de protecţie şi chiar echipamente precum combinezoane.

Compania Minet SA din Râmnicu Vâlcea, cel mai  mare producător de textile ne­ţe­sute, cu capital 100% ro­mâ­nesc, aşteaptă avizul Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare pentru un material neţesut care să devină materie primă pentru combinezoane sau alte echipamente medicale de protecţie.

Compania Minet SA din Râmnicu Vâl­cea deţine patru hale de producţie, 15 spaţii de depozitare care însumează 90.000 mp şi poa­te produce sute de metri pătraţi de ma­terial pe zi.

Producătorul de echipamente de protecţie Matei Conf Grup vrea să înceapă să producă combine­zoa­ne de protecţie pentru personalul me­dicală.  Valeriu Matei, directorul general al companiei Matei Conf Grup spune că materia primă necesară pentru producţia echipa­mentelor medicale de protecţie este o problemă în această perioadă.

Fabricile de textile din România au transmis în ultima săptămână că pot produce astfel de echi­pa­mente medicale de pro­tec­ţie, însă le lipseşte ma­teria primă. 

Mihai Păsculescu, pre­şedintele Fe­de­ra­ţiei Pa­tronale a Textilelor, Con­fec­­ţiilor şi Pielăriei (FEPA­IUS), afirmă că ind­us­tria de textile din Ro­mâ­nia este pre­gătită pentru a pro­duce echipa­mente me­dicale de protec­ţie precum măşti şi com­bi­ne­z­oane, singurul ele­ment care lipseşte fiind ma­teria pri­mă.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO