Companii

Noul Mondeo, perla coroanei Ford, realizat integral pe calculator

22.08.2001, 00:00 21



La inceputul acestui an, Ford a adus si in Europa noul model Mondeo. Botezat, la lansarea sa in Statele Unite, in 1995, Contour, prima familie Mondeo a avut sarcina dificila de a stopa ofensiva modelelor japoneze si europene pe piata americana. Pe piata din Romania, din februarie noul Mondeo este un succes, numarul de masini vandute atingand la sfarsitul lui iulie 144 de bucati.

Daca pentru primul model Mondeo, atributele erau usurinta in condus, un interior decent si putere mecanica la standarde americane, noua gama de masini s-a lansat cu schimbari majore in design, securitate si siguranta precum si calitatea finisarii interiorului.

Toate acestea, aplicate la o platforma de constructie complet noua. ?inuta de drum si manevrabilitatea au fost si ele imbunatatite, iar noile variante de motorizare ofera performanta, economie de combustibil si emisii poluante reduse.

In plus, noul Mondeo a fost prima masina Ford creata in totalitate digital, cu ajutorul unor sisteme computerizate de inalta performanta, ce au eliminat hartia, creionul si 13 luni din procesul de proiectare si dezvoltare. In total, Ford declara ca dezvoltarea noului Mondeo a luat numai 24 de luni, in conditiile in care calitatea procesului a fost pastrata cel putin constanta.

Vechile modele Mondeo si Contour erau, daca tinem seama de opiniile consumatorilor, putin cam neatragatoare, in consecinta stilistii companiei ovalului albastru i-au daruit lui Mondeo 2001 linii armonioase, integrate in linia estetica a noilor Focus si Cougar.

Grila radiatorului a pastrat aceeasi forma traditional ovala, insa majoritatea componentelor caroseriei sunt caracterizate de noile linii estetice "New Edge". Forma aripilor este mult mai arcuita deasupra rotilor, iar farurile sunt acum ascutite si alungite catre lateral.

In ceea ce priveste interiorul, acesta a fost si el restilizat, beneficiind din plin de pe urma materialelor performante. Majoritar este acum plasticul "soft-touch", Mondeo fiind dotat cu insertii metalice pe volan si cadrane cromate pentru instrumentele de pe consola centrala.

Unii carcotasi au declarat ca Mondeo are un "aer Volkswagen", si se pare ca nu sunt departe de adevar, fara insa ca acest lucru sa aiba conotatii negative.

Pe langa revolutia stilistica, pentru Ford una dintre prioritati a fost si cresterea gradului de securitate si siguranta al masinii. Astfel, airbag-urile in doua trepte sunt cuplate la niste senzori din scaun, putandu-se astfel masura distanta ocupantului locului fata de bord. Ca dotare standard, au fost incluse si airbag-urile laterale, iar centurile de siguranta sunt pretensionate, in trei puncte si pentru toate locurile masinii.

Pentru ca a venit vorba de dotarile standard, acestea includ sistemul de franare servo-asistat, ABS si EBD, jantele de aliaj usor de 16 inch (varianta Ghia), farurile cu halogen reglabile electric, inchiderea centralizata dubla cu telecomanda si aerul conditionat reglabil manual (variantele Ambiente si Trend), respectiv cu reglare complet electronica (varianta de echipare Ghia). Sunt disponibile trei variante de caroserie, respectiv berlina cu 4 usi, hatchback cu 5 usi si wagon cu 5 usi.

Ca motorizare, puteti alege intre sapte variante de propulsor, patru pe benzina si trei diesel: Duratec de 1,8 litri (110 cai-putere si 125 cai-putere), Duratec de 2 litri (145 cai-putere), Duratec de 2,5 litri si sase cilindri in V (170 cai-putere), Duratorq de 2 litri TCI si 16 valve (90 cai-putere si 115 cai-putere), respectiv Duratorq de 2 litri TDCi, 16 valve si 130 de cai-putere.

Pentru transmisie, puteti opta pentru doua variante de cutie de viteza, una manuala cu cinci rapoarte inainte iar cealalta automata inteligenta cu patru trepte inainte si sistem electronic de control al transmisiei.

In ceea ce priveste preturile, acestea variaza intre 19.966 de euro (pret DDP - Bucuresti), pentru noul Mondeo Ambiente Sedan patru usi, cu motor de 1,8 litri, 110 cai-putere si cutie manuala de viteza si 28.393 de euro, pentru Mondeo Ghia Wagon, propulsor pe benzina de 2,5 litri Duratec V6 si 170 de cai-putere, cutie automatica inteligenta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO