• Leu / EUR4.9471
  • Leu / GBP5.7699
  • Leu / USD4.6905
Companii

"Nu avem hărţi pentru zborul la vedere în România, iar dacă unul intră într-un stâlp, spune îmi pare rău, dar nu am avut hartă" - asociaţie piloţi

"Nu avem hărţi pentru zborul la vedere în România, iar dacă unul intră într-un stâlp, spune îmi pare rău, dar nu am avut hartă" - asociaţie piloţi

Autor: Cristina Cuncea

09.10.2014, 11:43 634

România nu are încă un manual de zbor şi toată lumea zboară după cutume vechi de mulţi ani, iar structura spaţiului aerian local este foarte complicată pentru că au fost multe improvizaţii în ultimii ani, a declarat Radu Merica, preşedinte Aircraft Owner and Pilot Association of Romania.

"Am identificat o listă de probleme în primul an de activitate a Aircraft Owner and Pilot Association of România. Nici astăzi după atâţia ani de la Revoluţie nu avem un manual de zbor, în care să fie prevăzute regulile zborului la vedere, toţi zboară după nişte cutume pe care i le-au supus piloţii mai vechi, că acolo e armată, că unii trag cu racheta, că trebuie să aibă grijă la Centrala de la Cernavodă. Nu avem hărţi pentru zborul la vedere, iar dacă unul intră într-un stâlp, spune îmi pare rău, dar nu am avut hartă", a spus Merica la conferinţa MEDIAFAX Talks About Aviation 2.

El a menţionat că Romatsa are sarcina să realizeze acest manual.

O altă problemă identificată de Merica este structura spaţiului aerian, pe care o consideră foarte complicată, la fel şi existenţa unui număr prea mare de zone speciale, în care zborul este limitat.

"Din cauza improvizaţiilor pe care le-am făcut în ultimii ani, spaţiul aerian este foarte complicat. În Vest se respectă regulile, există zone clar definite, nu există posibilitate să greşeşti. De asemenea, în România există prea multe zone speciale. Interdicţia de zbor peste Bucureşti, zona este complet interzisă, şi aceasta este o moştenire de pe vremuri. Poţi zbura peste Paris, Berlin, peste orice capitală, dar nu peste Bucureşti. Nu am nicio explicaţie logică pentru asta", a explicat Merica.

El a vorbit şi despre securitatea aeroportuară, caz în care există reguli excesive, îngreunând activitatea pe aeroporturi.

"Din această cauză Băneasa trăieşte cu 4.000 de mişcări pe an sau chiar mai puţin, în schimb toată lumea îşi caută un loc pentru un aerodrom, un câmp, ceva. În Băneasa nu ai hangare, taxele sunt mari şi sunt impuse condiţii prea complicate. Sunt multe probleme, dar numai rezolvându-le vom dinamiza sectorul", a afirmat Merica.

El a precizat că în ultimul an, în domeniul aviaţiei nu s-a schimbat nimic, un motiv fiind că în prezent, părţile implicate din acest sistem au viziuni diferite.

"Vom rezolva problemele în momentul în care vom trage toţi în aceeaşi direcţie, din păcate toate instituţiile o iau în direcţii diferite şi apoi ne plângem că nu aveam un operator mare aerian, că ne fură unii din plăcintă, că unii piloţi nu au loc de muncă", a mai spus Merica.

În România regulile de zbor la vedere au fost stabilite de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR), însă ROMATSA a preluat în acest an această sarcină

"ROMATSA a preluat în acest an de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română această sarcină, la fel ca şi personalul care se ocupă de aceasta. Am integrat-o în structurile noastre, se lucreaza serios la rezolvarea problemei, este un plan de măsuri care are responsabilităţi şi termene. Se lucrează cu direcţia topografă militară pentru aducerea hărţilor la nivelul cerinţelor pentru ca zborurile să se desfăşoare în siguranţă", a declarat directorului general adjunct al ROMATSA, Fănică Cârnu.

El a spus că nu ştie termenul în care va fi definitivată actualizarea hărţilor de zbor, precizând că este unul "rezonabil".

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9471
Diferență: 0,0142
Ieri: 4.9464
Azi: 4.6905
Diferență: -0,3463
Ieri: 4.7068
Azi: 5.7699
Diferență: 0,4055
Ieri: 5.7466
Azi: 4.8974
Diferență: 0,5585
Ieri: 4.8702