Companii

O sincopă în legislaţia muncii? Angajatorii români trebuie să aloce ”o suprafaţă suficientă” a spaţiului de lucru al angajaţilor. În Marea Britanie sunt obligatorii 11 metri cubi

O sincopă în legislaţia muncii? Angajatorii români...

Autor: Adelina Mihai

03.01.2019, 10:43 3757

Ce suprafaţă trebuie să aloce o fabrică, un supermarket sau un centru de servicii unui angajat? ”Suficientă”, spune legislaţia românească. În timp ce în alte ţări spaţiul de lucru în care îşi desfăşoară activitatea angajaţii este bine reglementat, în România nu există, de exemplu, un număr minim de metri pătraţi sau cubi în care un salariat trebuie să îşi desfăşoare activitatea.

Specialiştii spun că, potrivit legislaţiei în vigoare în România, încăperile de lucru trebuie să aibă o suprafaţă, o înălţime şi un volum de aer suficiente, care să permită lucrătorilor să îşi îndeplinească sarcinile de muncă fără riscuri pentru securitatea, sănătatea sau confortul acestora.

”Legiuitorul român a considerat că decizia privitoare la spaţiul alocat angajaţilor dintr-o organizaţie trebuie să aparţină angajatorului, trasând câteva limite generale (de ex. „suprafaţă suficientă”). Nu este clar ce înseamnă <suficient> în optica legiuitorului român, însă putem interpreta această dispoziţie ca referindu-se la buna-credinţă a angajatorului care trebuie să se îngrijească să asigure salariatului spaţiul necesar desfăşurării în bune condiţii a activităţii. Asemenea aspecte ar trebui analizate şi soluţionate în cadrul obligaţiei angajatorului pe linie de sănătate şi securitate în muncă”, a explicat Gabriela Dinu, Asociat Manager şi coordonator al practicii de Dreptul Muncii în cadrul casei de avocatură NNDKP.

Potrivit unei hotărâri de guvern din 2006 (HG 1091/ 2006, anexa 1) dimensiunile încăperilor şi volumul de aer în încăperi  trebuie să asigure ”libertatea de mişcare la postul de lucru”: ”dimensiunile zonei neocupate a postului de lucru trebuie să fie calculate astfel încât să permită lucrătorilor să aibă suficientă libertate de mişcare pentru a-şi îndeplini sarcinile de muncă. Dacă acest lucru nu este posibil din motive specifice postului de lucru, lucrătorul trebuie să aibă suficientă libertate de mişcare în apropierea postului său de lucru”, se arată în document.

”Privind comparativ, putem observa că în Marea Britanie există astfel de prevederi – este stabilit că în spaţiul de lucru trebuie să fie un volum de 11 m3. Încălcarea prevederilor HG-ului care stabileşte ca fiecare încăpere de lucru trebuie să aibă o <suprafaţă suficientă> poate atrage răspunderea contravenţională, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor făcându-se de către inspectorii de muncă din cadrul Inspecţiei Muncii şi de către inspectorii de sănătăte publică din cadrul ministerului”, a mai spus Gabriela Dinu.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO