Companii
Opinie Timeea Ciudin, Gabriel Voinescu, parteneri Voinescu Lawyers: Creditorii trebuie să negocieze rapid garanţii asupra creanţelor deţinute împotriva debitorilor la care există riscul intrării în insolvenţă
Valul de insolvenţe care se anunţă de pe acum, generat de lipsa acută de lichidităţi, este foarte probabil să depăşească atât ca număr, cât şi ca pondere în industrie / economie, indicatorii relevanţi din criza economică din 2008. Iar una din problemele pe care le va genera acest val de insolvenţe, dincolo de venituri în scădere la buget sau locuri de muncă desfiinţate, va veni din impactul asupra partenerilor comerciali ai societăţilor aflate în insolvenţă, ce ar putea provoca efecte în lanţ. Care sunt pârghiile companiilor pentru a se pune la adăpost ?
Practic, partenerii comerciali ai companiilor în insolvenţă se vor găsi în imposibilitatea de a-şi recupera pe cale tradiţională, prin executare silită, creanţele pe care le deţin împotriva companiei aflate în insolvenţă. Unica modalitate de îndestulare a creanţei va fi cea concursuală, în cadrul procedurii colective a insolvenţei, în care se întâlnesc creditori din mai multe categorii de creanţe, care îşi pot valorifica creanţele doar în ordinea de preferinţă prevăzută de lege.
În majoritatea covârşitoare a cazurilor, creanţele cu care creditorii societăţii în insolvenţă se înscriu la masa credală sunt creanţe chirografare, aşadar neafectate de garanţii, iar şansele de recuperare ale unei astfel de creanţe sunt minime, aproape nule. Aceste şanse cresc însă exponenţial dacă se realizează securizarea unei creanţe prin constituirea unei garanţii.
Tocmai de aceea, este important ca, în această perioadă şi cât mai rapid, creditorii să negocieze constituirea de garanţii asupra creanţelor deţinute împotriva debitorilor în legătură cu care există riscul intrării în insolvenţă.
CONSTITUIREA DE GARANŢII. Reprezintă o pârghie suplimentară, şi de multe ori eficace, în demersul de recuperare efectivă a unei creanţe în contextul unei insolvenţe preconizate. Astfel de garanţii care se pot constitui sunt: ipoteci imobiliare / imobiliare, fidejusiuni personale / societare, scrisori de confort / garanţie ori gajuri. Subliniam faptul că e important ca societăţile să acţioneze rapid în vederea constituirii acestor garanţii. Raţiunea pentru urgentarea acestui demers are tot o sorginte legislativă: legislaţia specială în materie de insolvenţă prevede posibilitatea anulării actelor prin care s-au constituit garanţii de către o societate care intră în insolvenţă, dacă respectivele acte au fost încheiate în cele 6 luni anterioare datei deschiderii procedurii de insolvenţă. Sunt exceptate de la această sancţiune actele încheiate, cu bună-credinţă, în executarea unui acord cu creditorii, încheiat ca urmare a unor negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor debitorului, sub rezerva ca acordul să fi fost de natură a conduce, în mod rezonabil, la redresarea financiară a debitorului şi să nu aibă ca scop prejudicierea şi/sau discriminarea unor creditori.
Din acest motiv, cu cât se încheie mai rapid un astfel de act de constituire a unei garanţii, cu atât scad şansele ca respectivul act să fie anulat ca urmare a intrării debitorului în insolvenţă.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
-
Listarea Hidroelectrica a fost considerată un moment epocal pentru businessul românesc însă ce folos aduce modului în care sunt gestionate barajele, „diamantele hidro“ ale României? Cum am ajuns să nu fim în stare nici să ştim să curăţăm ce au construit inginerii acum 50-60 de ani?
-
10 antreprenori locali se mobilizează pentru a investi în producţia de alimente în condiţiile în care capitalul străin nu pune bani în acest sector
-
Obligativitatea reducerii deficitului bugetar ridică două întrebări esenţiale: de unde mai reduci cheltuielile şi cum stimulezi veniturile la o creştere economică de sub 1%
-
Grupul Memorial din Turcia a investit peste 20 de milioane de euro în piaţa privată de sănătate din România
-
Sorin Pâslaru, ZF: Oare nu ar fi fost normal ca ministrul mediului să meargă la Câmpina sau o altă localitate din Prahova fără apă şi să nu plece de acolo până nu se rezolvă problema? Datoria publică ar trebui să fie 120% din PIB dacă s-ar include toate datoriile reale precum barajele nemodernizate, campusurile şcolare nefăcute sau calea ferată învechită
-
Business sportiv. Cum devii campion în tenis? Horia Tecău, fostul număr 1 mondial la proba de dublu: Trebuie să ne cunoaştem foarte bine adversarii, trebuie să ştiu dacă este un jucător de risc sau un jucător de procentaj. Federer a fost un jucător de risc
-
Business şi marketing în fotbal. Andrei Nicolescu, preşedintele clubului Dinamo: Un buget anual de 20 de milioane de euro poate duce Dinamo în grupele Champions League. Dacă noi toţi o să conştientizăm că fotbalul reprezintă mai mult decât un simplu sport, în societate, atunci o să devină şi un business
-
CEC Bank pentru afaceri româneşti. Radu Mustaţă, Marsh: Suntem în acel club select de ţări cu investitori de mari dimensiuni care joacă jocul regenerabilelor. Nu mai avem rechini, băieţi deştepţi, ci grupuri mari. Toţi se uită la România pentru cursa nucleară şi avem prima carte pentru securizarea de SMR-uri
-
Câte unităţi bancare şi câţi angajaţi mai au instituţiile de credit din România. Cum continuă restructurarea în banking, în pofida profiturilor mari: peste 2.200 de bancheri au ieşit din sistem, în ultimul an, şi 152 de sucursale bancare au fost închise
-
ZF Tech Day. Experţii Orange Ioan Constantin şi Mathew Caplan: Cu cât externalizezi mai mult, cu atât ştii mai puţin ce se întâmplă cu datele tale. Lanţul de furnizori a devenit o vulnerabilitate cheie în faţa atacurilor cibernetice. Specialiştii Orange se aşteaptă ca atacatorii să automatizeze descoperirea vulnerabilităţilor cibernetice folosind AI
-
Bursă. Finanţe personale. Care a fost secretul administratorilor de fonduri care au triplat banii investitorilor în ultimii cinci ani şi ce învăţăm de aici?
-
Capitala, metropola care generează un sfert din economia naţională, îşi va alege duminică noul primar. Traficul şi spaţiile verzi insuficiente, probleme cronice ale Bucureştiului, încă aşteaptă să fie rezolvate
-
ZF Private Health. Grupul turcesc Memorial a investit peste 20 mil. euro în România, în piaţa serviciilor medicale. „Este prima infrastructură medicală pe care grupul a construit-o în afara Turciei“. În toamna lui 2025, operatorul privat din Turcia a deschis o clinică proprie tot în nordul Capitalei, o investiţie de 3 mil. euro
-
Business sportiv. Domeniul schiabil din România, care are o lungime totală de 228 de kilometri, se dezvoltă într-un ritm foarte lent. În ultimul an, doar 27 de kilometri au fost certificaţi ca pârtii de schi în staţiunile montane
-
Supliment ZF MBA Insider. Financial Times. Topul celor mai bune programe de MBA în 2025 Wharton şi Columbia, liderii globali ai programelor MBA în 2025. Europa domină restul clasamentului
-
Supliment ZF MBA Insider. Ce cer companiile de la un MBA: rezultate măsurabile şi lideri care livrează impact imediat. Accentul pică pe modele financiare aplicate, utilizarea AI în procesele de business şi lideri pregătiţi pentru transformare şi reorganizare
-
Asociere interesantă. Cafeaua 5 to go face pasul spre benzinării prin intermediul unui parteneriat cu cel mai mare petrolist idependent, OSCAR Downstream
-
Via Transilvanica. Oana Frenţiu, producător de cosmetice naturale din Caraşova, jud. Caraş-Severin: Banatul este în marea lui parte rural, iar majoritatea oamenilor au plecat în străinătate. Via Transilvanica le poate oferi localnicilor o posibilitate de a găsi şi aici bunăstare
-
Supliment ZF MBA Insider. Ce rămâne după un MBA: gândire strategică, încredere în capacitatea de a lua decizii de business bune şi o reţea care deschide uşi
-
Supliment ZF MBA Insider. O piaţă de programe MBA în transformare: un an de extindere internaţională, cohorte mature şi peste 7.000 de absolvenţi
-
ZF Live. Cum este România astăzi? Unde suntem buni? Cristian Preotu, fondatorul grupului Le Manoir: România este încă o ţară de oportunitate, cu valori foarte mari, care nu sunt exploatate. Eu cred în potenţialul ţării, cred în turism, cred în ceea ce poate să creeze România
-
Supliment ZF MBA Insider. MBA-ul în 2025: flexibilitate, AI, comunităţi puternice şi programe cu relevanţă imediată. Cum se transformă educaţia pentru executivi în România
-
Supliment ZF MBA Insider. Liderii viitorului se formează acum
-
Industria a ţinut pe loc economia Ungariei în trimestrul trei pentru că n-a avut unde să exporte. Chiar şi vremea a fost potrivnică revenirii economice. În schimb, Polonia a crescut sănătos, propulsată de noi motoare: investiţiile şi exporturile
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Dividendele Petrom au impulsionat bursa. Urmează acelaşi efect şi la Banca Transilvania? Răspunde Marcel Murgoci, Estinvest
-
Gen Z Sondaje. Ce înseamnă 1 Decembrie pentru generaţia Z: aproape 50% dintre tineri o consideră o zi simbolică
-
Cum s-a pregătit Ungaria pentru despărţirea de gazele ruseşti
-
Business sportiv. Calendarul evenimentelor sportive. Ce competiţii sportive pot fi urmărite în perioada următoare
-
#superstories. Business sportiv. Pariul ZF pe viitorii campioni. Cum au crescut. Andra Isabela Rusu, 11 ani, karate: Orice copil ar trebui să se apuce de karate pentru că îl va ajuta să creadă în el. Îi ajută pe copii să devină independenţi, să nu renunţe uşor atunci când nu obţin ce îşi doresc şi să fie mai organizaţi
-
Britanicii, chiar şi cei care au cerut cu înverşunare ruperea ţării lor de UE, regretă „Brexitul haotic“ şi ar vrea să se reapropie de Uniune
-
Ovidiu Teodorescu, UCMS by AROBS: Vin vremuri tulburi, dar criza şi oportunitatea pot însemna acelaşi lucru. Trebuie să vorbim despre strategie, despre creştere