Companii

(P) Investiţie de 4 milioane Euro realizată de MHS Truck & Bus Group, în judeţul Bihor, a fost inaugurată în data de 10 iulie 2020 la Oradea

(P) Investiţie de 4 milioane Euro realizată de MHS Truck & Bus Group, în judeţul Bihor, a fost inaugurată în data de 10 iulie 2020 la Oradea

Autor: Publicitate

10.07.2020, 13:01 1108
  • MHS Truck Service Oradea este al 9-lea service MAN, din cadrul reţelei naţionale MHS Truck Service. Aceasta mai deţine ateliere de service proprii în Bucureşti, Otopeni, Braşov, Sibiu, Cluj, Timişoara, Constanţa şi Bacău;
  • Începând din 10 iulie, MHS Truck Service Oradea asigură 24 de locuri noi de muncă în zona respectivă. În total, reţeaua MHS Truck Service oferă un număr de 280 de locuri de muncă la nivel national;
  • Investiţia serviceu-lui MAN din Oradea se ridică la valoarea de 4 milioane de euro;
  • MHS Truck & Bus Group, importatorul şi distribuitorul mărcilor MAN şi Neoplan în România, susţine sectorul de transport, vital pentru asigurarea celor necesare depăşirii situaţiei de criză, cauzată de pandemia de Coronavirus (COVID 19).

Al 9-lea atelier din cadrul reţelei MHS Truck Service a fost inaugurat în data de 10 iulie, la Oradea. Reţeaua MHS Truck Service deţine ateliere de service proprii în Bucureşti, Otopeni, Braşov, Sibiu, Cluj, Timişoara, Constanţa şi Bacău. De asemenea, în cadrul reţelei funcţionează şi 5 parteneri de service autorizaţi în Iaşi, Slatina, Oradea, Piatra Neamţ şi Baia Mare, astfel asigurându-se o acoperire naţională completă.

La evenimentul de inaugurare din 10 iulie, alături de Michael Schmidt, preşedinte MHS Holding, care a trimis un mesaj video, au fost prezente oficialităţi din cadrul Guvernului României, oficialităţi locale, precum şi oficialităţi din partea producătorului MAN Truck & Bus. Printre acestea s-au numărat Marilen-Gabriel Pirtea, Deputat şi Rector al Universităţii de Vest din Timişoara, Dragoş CL Preda, secretar de stat cu atribuţii în comunicare, Ilie Gavril Bolojan, primarul oraşului Oradea, Bátori Géza, primarul oraşului Borş, Elena Claudia Iordache, CEO MHS Truck & Bus şi Goeran Nyberg, Executive Board Member for Sales & Marketing la MAN Truck & Bus, care a transmis un mesaj video.

„Decizia de a inaugura sediul de la Oradea în această perioadă dificilă a venit din dorinţa de a susţine sectorul de transport românesc şi de a genera noi locuri de munca în zona respectivă.“ a declarat Michael Schmidt, Preşedinte MHS Holding.

Noul sediu MHS Truck Service Oradea este situat pe drumul european E60/DN1, în apropierea punctului de trecere a frontierei Borş. Acesta  se întinde pe o suprafaţă de 12.000 mp, dintre care 2800 mp sunt alocaţi clădirii de birouri şi atelierului, iar restul de 9200 mp sunt destinaţi parcării  camioanelor care vor veni la service şi autovehiculelor noi destinate livrării.

Atelierul MHS Truck Service Oradea dispune de 4 canale de lucru şi un canal destinat verificării ITP. În atelier vor fi asigurate 16 posturi de lucru pentru specialiştii productivi care vor efectua lucrări de mecanică, electrică, tinichigerie, vopsitorie şi ITP, respectiv un număr de 8 posturi de lucru pentru personalul TESA, în această unitate desfăşurându-şi activitatea un număr total de 24 de angajaţi.

Clădirea a fost construită conform standardelor actuale MAN, iar atelierul este autorizat pentru lucrări de service pentru mărcile MAN şi Neoplan, cu posibilitate de extindere pentru divizia de vehicule comerciale uşoare MAN TGE. Atelierul MAN din Oradea va funcţiona în concordanţă cu măsurile de siguranţă în vigoare, în vederea prevenirii răspândirii virsului SARS-COV-2, la fel ca întreaga reţea naţională de ateliere service MHS Truck Service.

„Valoarea investiţiei în atelierul MAN din Oradea se ridică la 4 milioane euro şi reprezintă un pas important în dezvoltarea reţelei de service şi a mărcii MAN în România”, a completat Elena Claudia Iordache, CEO MHS Truck & Bus.

MHS Truck Service Oradea va oferi clienţilor săi, pe lângă serviciile de service, servicii de vânzare camioane noi şi rulate, servicii de Service24, contracte de service, vânzare piese de schimb originale şi accesorii MAN, campanii permanente pentru piesele de schimb originale MAN, programul de garanţie extinsă a pieselor de schimb, oferte speciale trimestriale de soluţii complete de reparaţii (pachete pentru piese de schimb şi manoperă adecvate produselor şi sezonului), precum şi tarife speciale de manoperă pentru vehicule cu vechime mai mare de 6 ani.

În vederea asigurării calităţii serviciilor oferite, personalul MHS Truck Service Oradea va participa în mod constant la cursurile pentru tehnicienii MAN, organizate prin intermediul celor două centre de perfecţionare din Bucureşti şi Sibiu. Cursurile sunt organizate conform conceptelor MAN Academy şi standardelor MAN, cele două centre de perfecţionare din Bucureşti şi Sibiu oferind atât cursuri teoretice, cât şi cursuri orientate către activitatea practică.

De asemenea, prin intermediul MHS Truck Service Oradea, tinerii din zona de Vest a ţării care doresc să se înscrie în programul de internship dezvoltat de departamentul de training MHS Truck & Bus Group, vor putea beneficia de o pregătire la cel mai înalt nivel pentru a deveni specialişti în domeniile mecanică, electrică, tinichigerie şi vopsitorie pentru autovehiculele MAN. Programul a ajuns deja la a 9-a generaţie, care din 2020 continuă sub denumirea MANTech2030.

 
AFACERI DE LA ZERO