Companii

Pasagerii Wizz Air îşi pot alege locurile din avion. Tarifele ajung la 23 euro

Pasagerii Wizz Air îşi pot alege locurile din avion. Tarifele ajung la 23 euro

Autor: Mădălina Panaete

02.04.2015, 11:11 1809

Operatorul aerian low cost Wizz Air va introduce locuri alocate începând cu mai 2015, conform unui anunţ al companiei.

Astfel, clienţii îşi vor putea schimba locul alocat cu un alt loc pentru un comision care începe de la 1 euro. Schimbarea va putea fi efectuată pe wizzair.com sau prin aplicaţia pentru smartphone WIZZ cu până la 3 ore anterior plecării aeronavei.

Locurile peferate, cum ar fi cele de pe primul rând, pentru debarcare rapidă, sau locurile cu spaţiu suplimentar pentru picioare, pot fi rezervate pentru un comision mai mare, în funcţie de disponibilitate şi conform regulii primului solicitant.

Sistemul de locuri alocate Wizz Air va funcţiona începând cu 4 mai pe anumite rute (Budapesta-Barcelona, Katowice-Londra, Bucureşti-Dortmund), iar apoi, din 19 mai, va fi introdus pe toate cele 360 de rute Wizz Air din cele 37 de ţări.

Clienţilor care au rezervat bilete înainte de 8 aprilie pentru zboruri cu locuri alocate, le vor fi atribuite locuri în momentul check-in-ului, în timp ce pasagerii care au rezervări care includ WIZZ Xtra legroom şi WIZZ Reserved Seat îşi vor putea alege locurile fără niciun cost adiţional.

 

TARIFE ONLINE APLICABILE CÂND PASAGERII DORESC SĂ SCHIMBE LOCUL ALOCAT GRATUIT

Primul rând

Locuri în faţă

Locuri în partea din faţă a cabinei

Locuri cu spaţiu suplimentarpentru picioare

Partea din spate a cabinei

 

€5 - €23

 

€3 - €17

 

€2 - €5

 

€5 - €23

 

€1 - €2,50

 
 
AFACERI DE LA ZERO