• Leu / EUR4.9417
  • Leu / GBP5.7906
  • Leu / USD4.6288
Companii

Peste 80% dintre angajaţi consideră foarte importantă pentru ei finanţarea cursurilor de către companie

Peste 80% dintre angajaţi consideră foarte importantă pentru ei finanţarea cursurilor de către companie

Autor: Alexandra Matei

17.12.2021, 18:26 82

♦ Primele trei criterii pe baza cărora angajaţii români decid să rămână pe termen lung în companii sunt stabilitatea locului de muncă, sentimentul că sunt apreciaţi şi o relaţie foarte bună cu şeful direct. ♦ Pe locul patru se află oportunitatea de a accesa programe de training şi specializare finanţate de angajator. ♦ În 2022, companiile ar trebui să includă în strategia de retenţie a angajaţilor programul flexibil şi munca la distanţă.

Accesul la cursuri şi programe de dezvoltare finanţate de către angajator reprezintă un aspect important pentru cei mai mulţi dintre angajaţii români, iar angajatorii ar trebui să ia acest lucru în considerare în strategia de retenţie a angajaţilor pentru 2022.

Datele unui sondaj realizat de EXEC-EDU, liderul pieţei de executive education, arată că peste 80% dintre angajaţi consideră foarte importantă finanţarea cursurilor de către companie.

„Momentul economic şi social pe care îl traversăm îi determină pe angajaţi să aprecieze mai mult stabilitatea, dar evidenţiază şi nevoia de dezvoltare. Noul context presupune noi tipuri de competenţe, mai ales în rândul managerilor, având în vedere schimbarea modelelor de business, a comportamentului de consum şi digitalizarea accelerată. Pe de altă parte, studiul readuce în prim plan nevoia de apreciere şi de conectare la locul de muncă şi importanţa bunelor relaţii. Apoi, se spune că oamenii nu îşi părăsesc locul de muncă, ci şefii, ceea ce explică de ce aproape jumătate din respondenţi pun relaţia cu şeful direct pe primul plan”, declară Oana Scarlat, CEO EXEC-EDU.

Acelaşi sondaj arată că primele trei criterii pe baza cărora angajaţii români decid să rămână pe termen lung în companii sunt stabilitatea locului de muncă, sentimentul că sunt apreciaţi şi o relaţie foarte bună cu şeful direct.

Oportunitatea de a accesa programe de training şi specializare finanţate de angajator se află pe locul patru, conform răspunsurilor primite de la angajaţi.

Astfel, 61% dintre angajaţi îşi doresc un loc de muncă sigur şi stabil, 53% vor să le fie recunoscute şi apreciate performanţele, 46% îşi doresc să aibă o relaţie profesională foarte bună cu şeful direct, iar 30% declară că au rămas în companie datorită accesului la cursuri, oferit de angajator.

În privinţa strategiilor pe care trebuie să le adopte companiile în 2022 pentru a-şi păstra angajaţii, programul flexibil care să includă şi munca la distanţă este menţionat de 78% dintre angajaţi, în timp ce majorarea salariilor după criterii clare este considerată importantă de 67% dintre angajaţi.

Totuşi, un salariu mai mare i-ar determina să îşi schimbe locul de muncă pe 75% dintre angajaţi, urmat, în topul dorinţelor acestora, de un pachet de beneficii mai generos (52%) şi de un pachet de cursuri de specializare mai generos (52%).

Din sondaj reiese, de asemenea, că 49% respondenţi şi-ar schimba job-ul pentru un program de lucru foarte flexibil, iar 27% s-ar muta într-o companie care le-ar oferi un program MBA.

La sondajul EXEC-EDU, realizat în luna mai a acestui an, au răspuns manageri din industrii ca retail, IT, petrol şi gaze, jocuri de noroc, educaţie, FMCG, banking, agribusiness, curierat, transporturi, consultanţă. Respondenţii ocupă poziţii de middle management (37%), top management (17%), iar restul sunt angajaţi.

Un procent de 59% dintre intervievaţi lucrează în companii cu cifre de afaceri de peste 10 milioane de euro, 17% activează în companii cu cifre de afaceri de 5-10 mil euro, iar 24% sunt în companii cu cifre de afaceri sub 5 milioane de euro.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9417
Diferență: -0,0809
Ieri: 4.9457
Azi: 4.6288
Diferență: 0,2556
Ieri: 4.6170
Azi: 5.7906
Diferență: 0,3988
Ieri: 5.7676
Azi: 4.8055
Diferență: 0,3466
Ieri: 4.7889