Companii

Peter Burema, noul sef de la Terapia Cluj

13.06.2006, 00:00 22

Peter Burema va deveni noul director general al companiei producatoare de medicamente Terapia de luna viitoare, conform deciziei Consiliului de Administratie al Terapia- Ranbaxy. El l-a inlocuit in aceasta functie pe Stephen Stead si isi va mentine si pozitia de presedinte Ranbaxy Laboratories Limited pentru Europa, Comunitatea Statelor Independente (CSI), Africa si America Latina, functie preluata anul trecut.

"Aceasta functie indica puternicul angajament al Ranbaxy fata de piata romaneasca si rolul vazut de noi pentru operatiunile combinate in cadrul strategiei de crestere a Ranbaxy in Europa si CSI", a declarat Peter Burema. Burema lucreaza la Ranbaxy din anul 2000.

Saptamana trecuta, compania indiana Ranbaxy a anuntat finalizarea procesului de achizitie a 96,7% din actiunile Terapia, cea mai mare companie de produse generice din Romania. Indienii au platit pentru Terapia 324 de milioane de dolari (aproximatix 270 de milioane de euro), ca urmare a aprobarii de catre Consiliul Concurentei.

In plus, Consiliul de Administratie al Terapia- Ranbaxy are patru noi directori numiti de Ranbaxy - Ram S. Ramasundar, Peter Burema, Pushpinder Bindra si Vasi Irimia.

Conform datelor furnizate de reprezentantii societatii, operatiunile cumultate ale celor doi jucatori Terapia si Ranbaxy vor da nastere celei mai mari companii de generice din Romania. De asemenea, operatiunile Ranbaxy din Romania vor deservi intreaga regiune pan-europeana si nu doar piata locala.

Pe primele trei luni ale anului producatorul din Cluj a realizat o cifra de afaceri de 25 de milioane de dolari (20,7 milioane de euro), in crestere cu 30% comparativ cu perioada similara a anului trecut.

Anul trecut Terapia a raportat vanzari de aproximativ 80 de milioane de dolari (65 de milioane de euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO