Companii

Piaţa de apă minerală rămâne pe creştere în 2012

Piaţa de apă minerală rămâne pe creştere în 2012

Autor: Ioana David

23.12.2011, 00:02 514

Consumul de apă îmbuteliată pe cap de locuitor s-a ridicat la circa 54,5 litri anul acesta, în creştere cu 3% comparativ cu 2010, potrivit datelor citate de Rio Bucovina, al treilea jucător pe această piaţă.

"La sfârşitul anului 2011, piaţa de apă îmbuteliată din România atinge circa 12 milioane de hectolitri, iar ca valoare se ridică la 1,4 miliarde de lei (333 milioane de euro - n.red.). Consumatorul român a cheltuit în medie aproximativ 1,16 lei în 2011", arată datele Rio Bucovina.

Totodată, consumul de apă plată creşte în defavoarea celei carbogazificate, astfel că apa plată a ajuns la aproximativ 56-60 % din consum, în timp ce apa carbogazificată are 40-44%. În 2012, Rio Bucovina estimează că piaţa de apă minerală va creşte cu 3-5%. Compania a avut anul trecut o cifră de afaceri de 85 mil. lei (20,2 mil. euro), în creştere cu circa 4%.

AFACERI DE LA ZERO