Companii

Piaţa de fuziuni şi achiziţii s-a triplat anul trecut, la peste 3,14 mld. dolari

Piaţa de fuziuni şi achiziţii s-a triplat anul trecut,...

Autor: Ioana David

19.03.2015, 12:10 568
Valoarea pieţei de fuziuni şi achiziţii a crescut cu 186% anul trecut, arată studiul EY - M&A Barometer România 2014, astfel că România înregistrează cea mai mare creştere a pieţei M&A din Europa Centrală şi de Sud-est (CSE) în 2014. Prin achiziţionarea companiei LiveRail Inc de către Facebook cu 500 mil. dolari, România a avut cea mai mare tranzacţie din domeniul IT în CSE.

Consultanţii de la EY spun că evoluţia de anul trecut a fost „spectaculoasă”, în timp ce numărul deal-urilor s-a majorat cu doar 24%.

Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii a fost dominată în 2014 de investitorii financiari şi de tranzacţiile interne, numărul acestor tranzacţii cumulând 55% din total. Industria serviciilor a fost cea mai activă în fuziuni şi achiziţii, în timp ce tranzacţiile cele mai mari au avut loc în IT, servicii şi imobiliare. România a marcat în 2014 cea mai mare tranzacţie din domeniul IT şi tehnologie, prin achiziţionarea companiei LiveRail Inc de către Facebook cu suma de 500 milioane USD.

În 2014, investitorii din Germania şi Austria au fost cei mai importanţi investitori externi în piaţa din România, cu 9 şi respectiv 6 tranzacţii fiecare totalizând 8% din total, urmaţi de cei din Olanda, comparativ cu 2013 când Polonia era cel mai activ investitor extern.

Piaţa de M&A este într-un moment de creştere datorat repoziţionărilor strategice ale marilor jucători globali şi regionali, cât şi de consolidări pe anumite sectoare prin achiziţia unor competitori aflaţi în dificultate, la care se adaugă exit-urile investitorilor financiari la terminarea perioadei de investire. În 2015, ne aşteptăm să continue consolidarea şi reaşezarea sectorului financiar. De asemenea, un sector-vedetă al acestui an va fi cel al serviciilor medicale, prin prisma tranzacţiilor iniţiate de fondurile de investiţii, dar şi datorită continuării expansiunii marilor jucători prin achiziţii mai mici, care le permit anumite poziţionări strategice faţă de competitori. În acelaşi timp, ne aşteptăm la tranzacţii pe piaţa de telecom, energie, dar şi o revenire uşoară în imobiliare”, a spus Florenţa Birhala, manager M&A, EY România.

Din numărul total de 182 de tranzacţii finalizate, 47% au fost încheiate de către investitori strategici – cu 16% mai puţin decât în 2013, în timp ce restul au fost încheiate de investitori financiari. Procentul investitorilor financiari a înregistrat o nouă creştere în 2014, ajungând la 53%, de la 37% cât reprezentau în 2013, ceea ce evidenţiază faptul că  fondurile private de investiţii identifică mai uşor obiective potrivite portofoliului lor în România. 

Industria serviciilor a fost cel mai atractiv sector (după numărul de tranzacţii), cu 25 de tranzacţii în 2014. Aceasta a fost urmată de sectorul de retail şi distribuţie (cu 20 de tranzacţii) şi sectorul IT (cu 16 tranzacţii). În ceea ce priveşte valoarea, cele mai mari tranzacţii au vizat sectorul IT, urmat de cel al serviciilor.

Remarcăm o revigorare a activităţii fondurilor de investiţii atât pe partea de sell-side – exit-uri ale unor companii din portofolii – cât şi pe partea de buy-side. Fie că vorbim despre preluări ale unor companii aflate în portofoliul altor fonduri, de consolidări sau chiar de intrări în noi pieţe, apetitul investiţional al fondurilor de private-equity a crescut atât în regiune cât şi în România. De asemenea, un fapt încurajator îl reprezintă şi interesul pe care îl manifestă fondurile mai mari pentru companiile româneşti, datorat faptului că acestea din urmă au reuşit să crească până la o valoare care se apropie de ticket-ul minim de achiziţii al investitorilor financiari. Un interes sporit vine din partea unor fonduri specializate pe restructurare, pe infrastructură, energie sau servicii financiare”, a spus Florin Vasilică, liderul departamentului asistenţă în tranzacţii, EY România.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO