Companii

Proiect: Magazinele, localurile care vând băuturi alcoolice minorilor riscă amenzi până la 6.000 lei

Proiect: Magazinele, localurile care vând băuturi alcoolice minorilor riscă amenzi până la 6.000 lei

Autor: Teodor Bobei

17.11.2019, 09:10 21

Propunere legislativă a liberalului vizează modificarea şi completarea Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Astfel, comercializarea în magazine, cât şi oferirea cu titlu gratuit de băuturi alcoolice minorilor de către unităţile autorizate să le comercializeze va fi sancţionată cu amenzi între 3.000 şi 6.000 de lei, potrivit proiectului de lege.

Potrivit legii în vigoare, acelaşi cuatum de amendă este prevăzut şi pentru „neasigurarea de către responsabili sau patroni, prin personal propriu ori specializat, a ordinii publice în localuri publice, hoteluri, moteluri, campinguri, cluburi, pensiuni, discoteci şi în alte locuri de distracţie sau de agrement pe care le conduc, precum şi refuzul acestora de a acorda sprijin organelor în drept pentru restabilirea în locurile respective a ordinii publice ori pentru luarea măsurilor împotriva persoanelor care au încălcat legea”.

Tot între 3.000 şi 6.000 lei primesc şi cei care împiedică sub orice formă organelor care asigură ordinea publică să îşi îndeplinească „obligaţiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul poliţiei ori al altui organ de stat sau de a lua măsurile necesare pentru menţinerea ori restabilirea ordinii publice”, conform legii în vigoare.

În cazul repetării contravenţiilor pentru „servirea consumatorilor cu băuturi alcoolice în localurile publice şi în afara acestora, în zilele şi la orele când, potrivit dispoziţiilor legale, acestea sunt închise sau este interzisă desfacerea băuturilor alcoolice ori după ora de închidere stabilită prin autorizaţia de funcţionare”, este luată măsura suspendării activităţii magazinului sau localului public respectiv pentru o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile.

O astfel de măsură a suspendării activităţii, conform legii în vigoare, se aplică dacă se constată „servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate, precum şi a minorilor”.

„Iniţiativa vine la propunerea Asociaţiei Berarii României, prin care se doreşte legiferarea interzicerii comercializării alcoolului în rândul minorilor. Promovarea unui comportament responsabil vizavi de consumul de alcool se află permanent în atenţia Asociaţiei Berarii României. În ceea ce priveşte consumul de alcool în rândul minorilor, studiile derulate pe acest segment indică nevoia de intervenţie prin informare şi educare în intervalul 15-16 ani, interval de vârstă considerat ca fiind o etapă critică a dezvoltării adolescentului, cu un grad mare de risc în relaţie cu alcoolul decât perioadele ulterioare de dezvoltare”.

Iniţiativa legislativă a deputatului PNL este susţinută de 36 de liberali şi a fost înregistrată la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

AFACERI DE LA ZERO