Retail&Agrobusiness

Aqua Bilbor, producătorul de apă minerală naturală, a numit un nou director general şi vrea dublarea capacităţii de îmbuteliere. Recent, compania a atras grupul Maria în acţionariat

Autor: Mădălina Dediu Panaete

05.03.2024, 13:43 320

Producătorul de apă minerală naturală Aqua Bilbor l-a numit pe Alin Gliga, un executiv cu 16 ani de experienţă în industria apelor minerale, în funcţia de director general. Alin Gliga a activat în perioada 2008 - 2016 în rolul de director operaţiuni interne pentru Rio Bucovina SRL, deţinătorul brandului Bucovina, iar până la finalul lui 2023, a fost administrator în cadrul companiei. Din 2015 până în februarie 2024, Alin Gliga a fost vicepreşedinte al APEMIN (Asociaţia Patronală a Îmbuteliatorilor de Ape Minerale din România).

Aqua Bilbor, îmbuteliatorul apei minerale Bilbor şi al apei de izvor Aqua Roca,  deţine o fabrică în localitatea Bilbor din judeţul Harghita şi patru depozite în ţară.

Aqua Bilbor este deţinută de Prime Capital Invest, controlată de Băzăr Raluca Valentina, cu 50% din părţile sociale, Maria Trading deţine 20% din părţile sociale, iar Agro-Chirnogi are 30% din părţile sociale ale companiei, conform datelor de pe Termene.ro. Agro-Chirnogi activează în domeniul producţiei şi tradingului cu cereale. Compania a fost înfiinţată în anul 1991, fiind fosta IAS Chirnogi, judeţul Călăraşi, iar, din 2002, face parte din grupul de companii Maria, unul dintre cele mai mari din România, controlat de investitori libanezi

Misiunea lui Alin Gliga este să ducă mai departe planul de investiţii al companiei Aqua Bilbor. În urmă cu 2 ani, producătorul a demarat investiţii care se ridică la peste 10 milioane de euro în capacitatea de producţie, iar proiectul urmează să fie implementat până în 2025.

Principalele direcţii de dezvoltare în perioada următoare vizează poziţionarea pe piaţă în segmentul brandurilor premium, elementul principal constând în relansarea brandului tradiţional Bilbor şi consolidarea poziţiei companiei pe piaţa apelor minerale naturale. Simultan, eforturile companiei sunt concentrate pe finalizarea investiţiilor într-o nouă capacitate de îmbuteliere şi depozitare, care va conduce la dublarea capacităţii de îmbuteliere, oferind o producţie sporită şi o distribuţie mai amplă. Compania va finaliza construcţia unei noi unităţi de îmbuteliere şi depozitare până la sfârşitul lunii iunie 2024.

În ceea ce priveşte dezvoltarea reţelei de distribuţie, Aqua Bilbor îşi propune extinderea parteneriatelor cu distribuitori la nivel naţional, amplificând prezenţa produselor sale atât în reţelele tradiţionale, precum şi în marile lanţuri de magazine. În contextul schimbărilor de piaţă, Aqua Bilbor vizează poziţionarea sa ca un brand important şi stabil în piaţa pe care activează, datorită calităţii apei Bilbor.

Investiţiile realizate până în prezent s-au concentrat pe identificarea şi dezvoltarea surselor noi de apă minerală naturală, îmbunătăţirea infrastructurii de transport a conductelor pentru apa minerală, modernizare şi achiziţia de linii noi de îmbuteliere pentru formatele de 0,5L, 1L, 1,5L, 2L, şi o linie separată pentru îmbutelierea la 5L.

Compania are 102 de angajaţi, iar la nivelul zonei Bilbor, Aqua Bilbor este cel mai mare angajator.

De la faliment la relansarea brandului

Bilbor (jud. Harghita) este o zonă recunoscută pentru apele minerale naturale, iar în 2009 grupul URBB, care produce Tuborg anunţa o investiţie de 10 mil. euro într-o nouă fabrică şi lansarea brandului Bilbor.

În 2006, producătorul apei Bilbor a intrat în faliment, iar în 2017 activele au fost scoase la vânzare. În 2019, Aqua Bilbor a preluat Bilbor Mineral Water, conform datelor ZF. Acum, Aqua Bilbor relansează brandul Bilbor.


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO