Retail&Agrobusiness

Brandul The Body Shop revine în piaţă cu un nou francizat şi cu un magazin în AFI Cotroceni, după ce reţeaua iniţială a fost închisă în totalitate în această vară

Brandul The Body Shop revine în piaţă cu un nou...

Autor: Cristina Roşca

31.08.2023, 16:52 222

Brandul de cosmetice The Body Shop, unul dintre cei mai vechi actori din industria locală de profil, revine în piaţă cu un magazin în AFI Cotroceni după ce reţeaua existentă anterior a fost închisă integral în această vară.

„A mai rămas o zi până la deschiderea primului Concept Store The Body Shop, în AFI Cotroceni”, scrie pe pagina de Facebook a brandului.

Această redeschidere are loc în contextul în care The Body Shop va fi adus acum în România de un alt francizat, spun sursele ZF din piaţă. E vorba de o companie străină.

Până acum, franciza mărcii era deţinută de o companie din Grecia, care opera businessul prin firma Gingko România. Aceasta din urmă, controlată în proporţie de 91% de Synetos Nikolaos, a avut anul trecut afaceri 5,3 mil. lei, minus 11%. Faţă de 2019, declinul e de circa 25%.

Lanţul de magazine de produse cosmetice The Body Shop a fost prezent pe piaţa locală aproximativ 24 ani, însă dintotdeauna a avut o expansiune prudentă, în cel mai bun moment fiind operaţionale 8-9 unităţi offline şi una online.

Magazinul online era operat anterior de aceeaşi firmă - Gingko România. Acum, el apare deţinut de compania-mamă, prin The Body Shop International Limited din Marea Britanie.

Încă de la începuturile sale pe plan local, în 1999, brandul a fost adus în franciză, iniţial de grupul Sarantis, din Grecia, şi de firma Gingko tot din aceeaşi ţară.
La nivel mondial, marca The Body Shop e deţinută de grupul brazilian Natura&Co, ce deţine şi Avon.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO