Retail&Agrobusiness

Business Magazin. Într-o piaţă plină de mall-uri cine-şi mai aminteşte cum a apărut, acum 25 de ani, primul mall pe locul unui „Circ al Foamei”. “În 1999, la deschidere nu găseai chiriaşi. Acum piaţa este plină de branduri”. Vedeţi pozele de atunci

Autor: Bogdan Alecu

03.03.2024, 14:43 2147

România în a doua parte a anilor ‘90 era una dominată de inflaţie galopantă, sărăcie, greve şi proteste. Dar deja luminiţa de la capătul tunelului se întrevedea. Românii erau sătui de „circurile foamei”, iar comerţul stradal era dominat de spaţii comerciale deţinute de o serie de investitori care cereau chirii mari, de cele mai multe ori nesustenabile. Şi apoi a apărut MALLUL.

Mallul era un concept occidental, unul american chiar, care de obicei era văzut în filme sau în pozele trimise de rude plecate în afară. Cinematografele în anii ʼ90 erau tot cele „clasice” din era comunistă, iar conceptul de „entertainment” era unul destul de vag. De partea cealaltă, Bucureştiul era gri, prăfuit, plin de construcţii neterminate şi şantiere abandonate. Deodată însă în locul unui „Circ al Foamei” a apărut o clădire modernă, placată cu roz, pe Calea Vitan.

Totul avea să se schimbe în 1999, odată cu mallul. Într-un an în care profesorii aveau să organizeze una dintre cele mai lungi greve, iar guvernul condus de Radu Vasile avea să marcheze „Pacea de la Cozia” după bătălia cu minerii de la Costeşti, ceva avea să se schimbe.

„Retrospectiva aceasta, care ne întoarce în timp mai mult de 25 de ani, creează un prilej foarte interesant de reflecţie privind modul în care am evoluat ca societate, ca pieţe, ca obiceiuri de consum, chiar şi personal”, spune Carmen Ravon, head of retail occupiers CEE în cadrul companiei de consultanţă CBRE.

E atât de greu să vorbim acum despre retailul „modern” din acea perioadă având tot bagajul de experienţă acumulat în aceşti ani ţinând cont că la finalul anilor ‘90 piaţa de retail era un univers destul de redus în Bucureşti, controlat de câteva magazine precum Unirea, Cocor, Bucur Obor, IDM, sau Pavilion H lângă care îşi mai făceau loc doar alte câteva mici magazine de haine şi accesorii. În oraşele reşedinţe de judeţ lucrurile erau şi mai „moderne”: existau o serie de magazine care activează acum sub numele de Winmarkt, toate în inima oraşelor, iar pe lângă acestea, o foarte redusă ofertă de fashion furnizate de mici magazine de cartier, fară branduri. România încă nu era parte din Uniunea Europeană şi am fost şi printre cei care din fostul bloc comunist au avut nevoie de mai mult timp pentru a convinge investitorii să mizeze pe România şi să o modernizeze cu adevărat”, spune Carmen Ravon, head of retail occupiers CEE, în cadrul companiei de consultanţă CBRE.

Citiţi continuarea şi vedeţi pozele de atunci pe www.businessmagazin.ro

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO