Retail&Agrobusiness

Business Magazin. Pandemia dă naştere la noi business-uri: Pe 15 iunie noi am lansat şi am livrat prima comandă “Mâncare la Oală, respectiv “Mâncare la Kilogram”: 17,4 lei pentru jumătate de kilogram de fasole la cuptor şi 104,9 lei pentru două kilograme de musaca

Autor: Alina-Elena Vasiliu

22.11.2020, 15:03 294

Că porţia de paste, de tocăniţă sau ciorbă poate să bată la uşă la ora prânzului, o ştim deja toţi. Aplicaţiile de livrare de mâncare au făcut deja posibil confortul de a „salva” o masă fără să fi întors bucătăria cu fundul în sus. Pandemia care ne-a „închis” - într-o măsură mai mare sau mică - în case a mai accelerat însă o tendinţă: comenzile de mâncare la kilogram. În cantităţi care să asigure prânzul şi cina pentru câteva zile la rând, pentru toată familia. Şi deodată bucătăria nu mai e decât un pop-up restaurant în care intrăm ocazional, cât să luăm masa.

Afaceri mici, născute chiar din confortul de a primi oala cu mâncare cu uşile deschise, dar şi nişe exploatate de businessuri cu tradiţie în HoReCa. Aşa s-a format o tendinţă care vrea să mai economisească un pic de timp din zilele tot mai agitate. Food Evolution este un astfel de exemplu, un business care a luat naştere pe 15 iunie 2020, în plină pandemie. Chiar în ziua lansării, echipa a primit şi a livrat prima comandă.

„Trendul nu este o noutate, însă, în contextul pandemiei, conceptul într-adevăr s-a accentuat. Dacă, până destul de recent, cateringul era văzut ca un serviciu destinat strict evenimentelor, în prezent a început să câştige teren şi utilitatea sa în viaţa de zi cu zi a unui segment larg de populaţie. În condiţiile în care timpul se dovedeşte a fi în continuare cea mai importantă resursă de care dispunem ca oameni, livrarea de mâncare gătită în cantităţi mari ajută la economisirea acestuia”, spune Valentin, proprietarul Food Evolution.

El şi Mihaela Chiriloaia au sesizat că, pentru mulţi, orele petrecute în bucătărie, la cratiţă, nu mai reprezintă o prioritate, şi nu neapărat din lipsă de interes, ci pur şi simplu pentru că zilele au altă dinamică. Aşa că a fost doar o chestiune de timp până când au decis să ducă la un nou nivel conceptul de livrare de mâncare.

„În meniul nostru, veţi putea găsi mâncare românească tradiţională, mâncare internaţională cu specific divers, mâncare de post şi chiar mâncare vegetariană. Cei 16 ani de activitate în HoReCa ne-au învăţat cât este de importantă diversitatea în încercarea de a fi pe gustul oamenilor.”

Valentin şi Mihaela au administrat, de-a lungul anilor, prin firma American Food Catering, mai multe branduri din domeniul alimentar, indiferent că a fost vorba despre cafenele, restaurante, saloane de evenimente sau activităţi tip catering.

La Food Evolution, preţurile variază între 17,4 lei pentru jumătate de kilogram de fasole la cuptor şi 104,9 lei pentru două kilograme de musaca.

„Cel mai solicitate preparate sunt supele, ciorbele, tocăniţele, umpluturile şi deserturile home-made. Ne bucurăm de deschidere din partea clienţilor, care revin pentru a încerca aproape din toate preparatele”, spune Valentin.

Obiceiul de a comanda mâncare gata făcută îi mai scuteşte pe clienţi de o „pacoste”: aceea a cumpărăturilor, dar mai ales a tentaţiei de a lua de pe raft lucruri care, acasă, se dovedesc a nu fi fost necesare.

Pentru trickSHOT, livrările de mâncare la kilogram au fost forma de adaptare a unui business care funcţionase, până în primăvară, cu trei restaurante fizice. Însă starea de urgenţă a făcut imposibilă funcţionarea lor pentru câteva luni, începând cu mijlocul lunii martie.

„În acel moment, am deschis o divizie nouă, de mâncare gătită pentru familie, aşa-numita mâncare la oală. În doar două săptămâni, eram gata cu un meniu, cu reţetare, cu un modul e-commerce pe site, cu servicii de logistică şi cu o nouă comunicare”, spun reprezentanţi trickSHOT.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

 
AFACERI DE LA ZERO