Retail&Agrobusiness

Decathlon deschide magazinul din Băneasa, de vizavi de Ikea pe 29 decembrie

Decathlon deschide magazinul din Băneasa, de vizavi de...

Autor: Cristina Roşca

22.12.2015, 15:56 7595

Retailerul de echipamente sportive Decathlon, liderul pieţei de profil cu afaceri de 310 milioane de  lei anul trecut, cu o treime peste cele din 2013 şi de peste opt ori mai mari decât în 2009, va deschide pe 29 decembrie magazinul din nordul Capitalei, din cartierul Băneasa. Magazinul cu numărul 17 al reţelei în România este amplasat într-un proiect comun cu Mega Image şi este amplasat vizavi de magazinul Ikea şi de complexul Băneasa Shopping City.

Magazinul Decathlon va măsura puţin peste 4.000 mp şi va avea în ofertă produse exclusive, urmând a acoperi un total de peste 60 de sporturi. Produsele vor fi atât pentru sportivii începători cât şi pentru avansaţi, spunea anterior Eric Mazillier (44 de ani), executivul francez care conduce Decathlon de mai bine de trei ani. Focusul va fi însă în continuare pe preţ, acesta fiind modelul de business al retailerului. Magaiznele Decathlon au între 1.000 şi 5.000 mp şi ajung să aibă în ofertă produse pentru un maxim de 90 de sporturi.

Şeful Decathlon spunea că o noutate pentru consumatori va fi faptul că în Băneasa clienţii vor putea testa produsele, şi vor beneficia de o serie de servicii adiacente. El nu oferea însă exemple. Vor fi în continuare organizate şi la acest magazin evenimente sportive, la fel ca şi în celelalte unităţi ale reţelei.

Proiectul, a cărui construcţie a început la jumătatea acestui an, încă nu este finalizat însă cei doi retaileri grăbesc lucrările pentru a prinde deschis chiar şi câteva zile din luna decembrie, cea mai bună pentru comerţ, când unele industrii realizează până la 30-40% din tot businessul anual. Reprezentanţii Mega Image nu au precizat dacă vor deschide şi ei magazinul în acest an.

Ziarul Financiar a scris încă din vara acestui an că lanţul belgian de supermarketuri Mega Image va merge împreună cu retailerul de echipamente sportive Decathlon în zona de Nord a Bucureştiului, cel mai „fierbinte” pol de cumpărături din România.

Zona de nord a Capitalei a reuşit să atragă cea mai mare concentraţie de retaileri de pe piaţă, de la bricolaj la alimente şi de la modă la mobilă. Astfel, doar vizavi de proiectul celor de la Mega Image se află pe lângă mallul Băneasa Shopping City al omului de afaceri Gabriel Popoviciu şi magazinele Ikea (mobilier), Carrefour (hipermarket), Mobexpert (mobilă) şi Brico Depot (bricolaj). În total, businessul din zonă se ridică la circa jumătate de miliard de euro, potrivit estimărilor ZF. În zona Băneasa, chiar în mallul lui Popoviciu, pe segmentul echipamentelor sportive mai este prezent retailerului Intersport, concurentul celor de la Decathlon.

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO