Retail&Agrobusiness

La doar şase luni de la intrarea în România, retailerul irlandez Primark deschide al doilea magazin pe piaţa locală, în AFI Cotroceni, după o investiţie de 10 mil. euro

Autor: Cristina Bellu

20.06.2023, 15:18 5114

Retailerul irlandez de modă Primark a deschis marţi cel de-al doilea magazin din România, în mallul AFI Cotroceni din Bucureşti, în urma unei investiţii de 10 mil euro.

Inaugurarea vine la doar şase luni de când compania a intrat pe piaţa locală cu un magazin în centrul comercial ParkLake din Capitală şi face parte din planurile ambiţioase de creştere ale Primark în Europa Centrală şi de Est (ECE), unde brandul operează deja magazine în Polonia, Republica Cehă, Slovenia şi Slovacia.

„Primark AFI Cotroceni este un magazin mult-aşteptat, deschis la doar şase luni de la intrarea pe piaţa din România”, spune Maciej Podwojski, Director de vânzări al Primark, Europa Centrală şi de Est.

Tot săptămâna aceasta Primark are programate patru noi deschideri de magazine în Europa şi SUA, precum şi un magazin extins în Marea Britanie, reprezentând o investiţie totală de peste 50 de milioane de euro şi o suprafaţă suplimentară de 12.600 de metri pătraţi de spaţiu comercial.

Astfel, joi, Primark va deschide noi magazine în Dundrum, Irlanda, primul său magazin din Lanzarote, Spania (al 58-lea pe piaţa spaniolă) şi va inaugura, de asemenea, un nou magazin Primark în Green Acres, New York, al 18-lea magazin din SUA. În total, reţeaua Primark la nivel global va ajunge la 425. 

În paralel, pentru regiunea ECE, Primark are în continuare planuri de investiţii care vizează două noi magazine în Polonia, în cursul acestui an, şi primul magazin din Ungaria, în Budapesta, care urmează să fie inaugurat în 2024.

Astfel, în regiunea ECE, Primark va ajunge la 13 magazine pe şase pieţe.

La nivel global, Primark are peste 70.000 de angajaţi în 16 ţări din Europa şi SUA. Înfiinţat în Irlanda în 1969 sub marca Penneys, retailerul irlandez vrea să ajungă la 530 de magazine până la sfârşitul anului 2026.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO