Retail&Agrobusiness

Ministrul agriculturii anunţă abandonarea Planului Naţional de Dezvoltare Rurală

Petre Daea

Petre Daea

Autor: Iulian Anghel

05.02.2019, 00:00 209

Petre Daea, ministrul agriculturii, a anunţat luni că Planul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), prin care sunt derulate fondurile UE pentru agricultură, va fi abandonat începând cu 2021, pentru că filosofia Politicii Agicole Comune (PAC) s-a schimbat. Potrivit ministrului, procentul de absorbţie pentru fondurile europene accesate prin PNDR 2014-2020 a ajuns la 48%.

„Printr-un efort guvernamental făcut în prima instanţă de la bugetul statului, România a adus în ţară banii pe care îi merită, punându-i la dispoziţia fermierilor printr-un efort conjugat. Celor 3,9 miliarde de euro ce provin din Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR) li se adaugă 7,5 miliarde de euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), însemnând plăţile directe din agricultură, bani care au alimentat spaţiul rural din România“, a arătat ministrul de resort. Potrivit acestuia, PNDR se va stinge în exerciţiul 2021-2027 dat fiind că există un nou concept al Politicii Agricole Comune:

„Se păstrează cei doi piloni, plăţile directe şi cel de dezvoltare rurală, dar se topesc într-un nou concept“, a arătat Daea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO