Retail&Agrobusiness

Plafonarea preţurilor la alimentele de bază se va prelungi cu trei luni, iar pe listă se vor adăuga alte alimente precum cozonacul sau orezul

Plafonarea preţurilor la alimentele de bază se va...

Autor: Mădălina Dediu Panaete

17.10.2023, 14:08 824

​Ministrul agriculturii Florin Barbu a avut întâlniri de lucru cu reprezentanţii procesatorilor şi comercianţilor pentru a discuta, cu toate părţile implicate, modalităţile de prelungire a plafonării adaosului comercial pentru alimentele de bază precum şi extinderea listei de produse pentru care va fi practicat un adaos comercial limitat pe lanţul de procesare-distribuţie-comercializare, conform unui anunţ al ministerului.

”Ne dorim, în continuare, prelungirea acestei măsuri care a avut efectele aşteptate, anume de stopare a creşterii preţurilor alimentelor. Am convenit cu procesatorii şi comercianţii prelungirea măsurii pentru o perioadă de trei luni, până la sfârşitul lunii ianuarie 2024, ţinând cont şi de faptul că vin sărbatorile de iarnă. În aceeaşi măsură, de comun acord cu procesatorii şi comercianţii, vom extinde şi lista de produse care vor beneficia de adaos commercial limitat. Este vorba despre alimente care sunt folosite de români în prepararea produselor pentru masa de sărbători şi nu numai, precum: orezul, bulionul, margarina, smântâna, drojdia, cozonacul, varza murată sau usturoiul”, a precizat ministrul agriculturii.

Propunerile făcute de ministrul Barbu au fost agreate de procesatori şi comercianţi, urmând ca acestea să facă obiectul unui proiect de act normativ, care va urma circuitul de legiferare, respectiv punerea în transparenţă, avizare si adoptare, conform anunţului citat.

Decizia vine după ce săptămâna trecută premierul Marcel Ciolacu i-a cerut ministrului Florin Barbu să vină în această săptămână cu o propunere despre modalitatea de prelungire a schemei de plafonare a preţurilor la alimentele de bază, simultan cu extinderea listei de produse. Măsura de plafonare a preţurilor, stabilită prin OUG 67/2023, trebuia să fie în vigoare trei luni.

La 1 august a intrat în vigoare o ordonanţă de urgenţă care plafonează adaosul comercial practicat de procesatori, retaileri şi distribuitori pentru o perioadă de trei luni la 14 grupe de alimente de bază, inclusiv pâină, iaurt, lapte, brânză, fructe proaspete vrac, carne proaspătă de pui şi de porc sau cartofi şi zahăr.

O analiză a Consiliului Concurenţei arăta că luna august, prima lună de plafonare a adaosurilor comerciale, preţurile alimentelor de bază s-au redus cu până la 49%. Prunele, strugurii, tomatele, ceapa, ardeii, morcovii şi cartofii au avut cele mai importante scăderi de preţuri, conform analizei citate.

Din categoria lactatelor, preţul mediu al brânzei telemea este cu 16,3% mai mic, cel al iaurtului cu 10,5%, iar cel al laptelui cu 6,2%. Laptele este în continuare vizat de acordul voluntar de reducere a preţului cu 20%, implementat începând din luna mai.

Cotele de adaos comercial pentru produsele alimentare de bază sunt maximum 20% la procesator, faţă de costul de producţie al produsului, maximum 5% pe întreg lanţul de distribuţie, indiferent de numărul de „mâini“ prin care trece, şi de maximum 20% la comerciant, faţă de preţul de achiziţie.

Recent, ANAF a amendat un mare lanţ de magazine din România cu 1 milion de lei  - cea mai mare amendă aplicată până acum unui comerciant local, conform datelor ZF - pentru că şi-a pus un adaos comercial mai mare decât cel reglementat de guvern (prin OUG 67/2023) pentru produsele de bază. Reprezentanţii ANAF nu au oferit numele comerciantului, invocând art. 11 din codul de procedură fiscală, legea 207/2015. Nerespectarea reglementărilor OUG 67/2023 se sancţionează cu o amendă de până la 2 milioane de lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO