Retail&Agrobusiness

SPAR mai deschide 4 magazine, dar ocoleste Capitala

18.09.2008, 13:37 241

Reteaua de magazine SPAR va deschide patru unitati pana la finele anului la Arad, Resita, Barlad si Otelul Rosu, in urma unor investitii care ar putea fi estimate la 2,5-3 mil. euro. Expansiunea va ocoli insa piata din Capitala, desi initial era stabilit acest an pentru intrarea in Bucuresti, din cauza preturilor mari din imobiliare, potrivit reprezentantilor SPAR Romania.

In total, reteaua se va extinde in acest an la nivel local cu 7 magazine, ajungand astfel la 21 de supermarketuri si hipermarketuri. Investitiile cumulate in reteaua SPAR Romania au ajuns in prezent la 22,4 mil. euro, au mai precizat oficialii retailerului.

Spar, care intrat pe piata romaneasca in 2005, a avut anul trecut vanzari de 37,5 mil. euro in cele 14 magazine operate in Romania, de circa sase ori mai mari fata de nivelul raportat pe 2006, potrivit datelor de la Ministerul de Finante. In 2007, pierderea financiara a fost de aproape 3,3 mil. euro.

Obiectivul Spar Romania pe termen mediu prevede deschiderea a 55 de magazine, inclusiv in Bucuresti, tinta finala fiind crearea unei retele de 250 de unitati la nivel national.

La nivel local, magazinele SPAR sunt operate de compania Astral Impex, unul dintre cei mai mari distribuitori de bunuri de larg consum din Romania, controlat de fratii Adrian si Floare Cuc. SPAR este un lant austriac de retail, care se dezvolta la nivel international in principal prin acordarea de francize si licente de operare.

Compania romaneasca Astral Impex intentioneaza sa acorde franciza SPAR si altor investitori locali care vor sa dezvolte reteaua in Romania.

In urmatoarea perioada va fi numit oficial in functie un alt director al SPAR Romania, care il va inlocui pe francezul Rino Tizzanini. Tizzanini, care conduce operatiunile retelei de la intrarea acesteia pe piata, urmeaza sa se decida daca va pleca din companie, potrivit declaratiilor anterioare ale reprezentantilor SPAR.

Pe piata locala, SPAR concureaza cu retelele de supermarketuri Carrefour Express si Billa, pe un segment care anul trecut s-a dovedit mai putin dinamic decat hipermarketurile si magazinele cu discount.

Astfel, potrivit unor studii de piata, hipermarketurile sunt foarte aproape de a devansa supermarketurile ca si cota de piata in sectorul bunurilor de larg consum, acestea din urma inregistrand anul trecut o stagnare a cotei in jurul a 15%. La nivel national, formatele de comert modern joaca un rol din ce in ce mai important, acoperind in 2007 circa 39% din valoarea pietei bunurilor de larg consum.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO