• Leu / EUR4.9423
  • Leu / GBP5.8196
  • Leu / USD4.6194
Companii

Retailerii Auchan şi Leroy Merlin vor amenaja un centru de spitalizare în Mogoşoaia pentru bolnavii de COVID-19 care nu sunt într-o situaţie critică

Retailerii Auchan şi Leroy Merlin vor amenaja un centru de spitalizare în Mogoşoaia pentru bolnavii de COVID-19 care nu sunt într-o situaţie critică

Autor: Roxana Rosu

02.04.2020, 16:15 2034

Retailerii Auchan şi Leroy Merlin au început amenajrea unui centru de spitalizare pentru persoane care au COVID-19, într-o clădire  situată pe centura Capitalei, în zona Mogoşoaia, noul spaţiu urmând să fie folosit pentru primire, triere, cazare şi tratare preliminară a bolnavilor.  Cazurile mai grave vor fi transferate către alte spitale.

Clădirea aparţine Leroy Merlin. Suprafaţa alocată, de 7.500 mp, este echipată cu toate utilităţile de bază (apă, energie, canalizare, etc.).

După finalizarea echipării, clădirea va fi predată autorităţilor medicale decise de Guvernul României, pentru a fi operată de către cadre medicale.

Atât Auchan, cât şi Leroy Merlin sunt controlate de familia Mulliez, una dintre cele mai bogate din Franţa, care mai are în portofoliul şi Decathlon.

„Aşa am considerat noi că trebuie să ne implicăm, asta ni s-a părut cel mai potrivit să facem: un spital de campanie, chiar dacă e mult spus. Aici vrem să primim persoane infectate cu coronavirus, ceea ce ar mai diminua, pe cât posibil, presiunea la care pot fi supuse spitalele. Această iniţiativă se desfăşoară cu sprijinul şi colaborarea Ministerului Sănătăţii şi al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), şi dorim, în măsura în care va fi nevoie şi vom avea succes cu prima unitate, să o extindem şi în alte oraşe”, a declarat Ionuţ Ardeleanu, director general Auchan Retail România, iniţiator al proiectului.

El a invitat şi alţi oameni de afaceri, directori de companii să participe la proiect.

Printre cei care participă la proiect se numără companiile Ceetrus, Oney şi Decathlon, iar  o serie de lucrări pregătitoare au fost realizate deja de companii de servicii precum Sinclea, Dass, Damart, Avicompact. Compania Romcarton a anunţat, de asemenea, că intenţionează să doteze spaţiul cu paturi.

Suntem o companie umană, responsabilă şi ne asumăm acest rol. Prin cultura companiei noastre ajutăm zilnic fiecare locuitor din România să-şi protejeze casa şi în contextul actual, cu atât mai mult, ne gândim la siguranţa acestora şi punem la dispoziţie clădirea pentru a fi transformată în unitate de primire şi vindecare bolnavi. Cu această ocazie, invităm companiile din România să susţină acest important proiect, prin furnizarea de materiale, lucrări şi servicii, atât de necesare amenajării. Companii de construcţii, de instalaţii, de mobilier, de produse textile, de transport, de echipamente medicale, de soluţii dezinfectante, de servicii, bănci şi instituţii financiare, ONG-uri etc.,  toate sunt invitate să participe cu produse şi servicii la amenajarea rapidă a acestei unitaţi pre-spitaliceşti” a mentionat Frederic Lamy, director general Leroy Merlin, care a pus clădirea la dispoziţie.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9423
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9417
Azi: 4.6194
Diferență: -0,2031
Ieri: 4.6288
Azi: 5.8196
Diferență: 0,5008
Ieri: 5.7906
Azi: 4.8107
Diferență: 0,1082
Ieri: 4.8055