Peisajul fiscal românesc este marcat anul acesta de măsuri de atenuare a efectelor pandemiei de COVID-19, ca un mijloc de a asigura o direcţie solidă de redresare economică, spune Edwin Warmerdam, Partner, Head of Tax în cadrul firmei de audit şi consultanţă Mazars România
El consideră că măsurile de stimulare fiscală, precum amnistia fiscală, vizează consolidarea colectării veniturilor bugetare, împreună cu o creştere a conformităţii contribuabililor.
„Autorităţile fiscale române accelerează paşii pentru lansarea proiectelor de digitalizare care facilitează legătura şi comunicarea cu contribuabilii pentru a facilita, de asemenea, atingerea unui nivel mai bun de conformitate. În viitor, redresarea economică se poate traduce într-un număr tot mai mare de audituri fiscale”.
Mazars a publicat recent cea de-a noua ediţie a studiului regional privind regimurile fiscale din Europa Centrală şi de Est, care analizează şi centralizează modificările fiscale din 21 de ţări şi se concentrează atât pe costurile cu forţa de muncă şi impozitele indirecte, cât şi pe diferitele aspecte ale impozitării întreprinderilor şi preţurile de transfer.
Pandemia globală a impus mai multe modificări ale sistemelor fiscale din regiune, însă studiul se concentrează pe tendinţele pe termen lung, deoarece deciziile de investiţii sunt cel mai bine susţinute de analiza tendinţelor şi a modificărilor regimurilor fiscale regionale, atât din punct de vedere istoric, cât şi geografic.
În 2021, impozitele şi contribuţiile legate de muncă şi salarii au continuat să scadă, însă ratele lor reale variază în funcţie de regiune. În timp ce România, Bulgaria, Ucraina şi Ungaria aplică în continuare impozite pe venit forfetare, alte ţări, precum Republica Cehă, Austria, Germania, Slovenia, Croaţia şi Slovacia, utilizează rate de impozitare pe venit progresive.
Media regională a costului salarial total al angajatorilor rămâne neschimbată, la 160% din salariile nete, însă această valoare variază semnificativ de la o ţară la alta.
La impozite şi contribuţii, raportul dintre costurile angajatorului şi salariile brute este în medie de 15%, dar există o diferenţă de peste 30 de puncte procentuale între cele mai mici şi cele mai mari contribuţii ale angajatorului. Cele două extreme (contribuţii de sub 5% în România şi peste 30% în Slovacia) evidenţiază, de asemenea, limitele comparabilităţii sistemelor fiscale respective.
Ţările din regiune prezintă cea mai mare variaţie a nivelurilor salariale. Salariul minim în ţările V4 variază între 400-630 de euro, este semnificativ mai mic în Balcani şi Ucraina şi rămâne la mare distanţă de valoarea de aproximativ 1.700-1.900 de euro din Germania şi Austria. Până în 2021, însă, salariul minim în euro a crescut semnificativ în mai multe ţări (Bosnia, Serbia şi Letonia).
În România, începând cu 1 ianuarie 2021, salariul minim lunar brut garantat în plată, fără a include bonusuri sau alte majorări, a crescut la 2.300 de lei. Salariul minim brut lunar pentru perioada 1 ianuarie 2020 - 31 decembrie 2028 în sectorul construcţiilor este de 3.000 de lei pe lună.
Nivelul salariului mediu în euro a crescut cel mai mult în sectorul privat, cu 14% în Germania, dar şi cu 5-10% în Slovacia, Croaţia, Letonia şi Macedonia de Nord. În acest moment, valoarea salariului mediu în România este de aproximativ 5.429 de lei.
