Companii

Sorin Dan mai aduce peste 5,5 mil. euro pentru extinderea hotelului City Plaza

01.02.2008, 16:44 16

Compania Transilvania Development (TD), administrator al hotelurilor de patru si, respectiv, de trei stele, City Plaza si Central Plaza din Cluj-Napoca, estimeaza ca investitia in extinderea facilitatilor de cazare la City Plaza va creste cu aproximativ 10%, ajungand la aproximativ 5,5 mil. euro. Firma a achizitionat in 2006 aproximativ 1.000 mp de teren in vecinatatea constructiei existente, pretul de achizitie fiind de aproximativ 500 de euro pentru un metru patrat. Noua aripa va dubla capacitatile de cazare, urmand ca City Plaza sa ajunga la 90 de camere. Hotelul are in prezent o capacitate de 42 de camere, un restaurant cu 150 de locuri, o cafenea cu 20 de locuri, un centru de conferinte si spa. Termenul de finalizare a lucrarilor este inceputul anului viitor. Conducerea companiei estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de peste 2,58 milioane de euro, in crestere cu 15% fata de anul trecut. Transilvania Development este detinuta de Sorin Dan, care mai administreaza afaceri in domeniul imobiliar si pe piata de capital.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO