• Leu / EUR4.9486
  • Leu / GBP5.5502
  • Leu / USD5.1027
Companii

Sorin Preda, Global Vision, unul dintre cei mai mari dezvoltatori din logistică: Investiţiile prin PNRR trebuie să aducă noi jucători în economia locală şi să construiască infrastructură către regiunile izolate pentru a creşte competitivitatea. Putem construi 700 km de autostradă până în 2026

Sorin Preda, Global Vision, unul dintre cei mai mari dezvoltatori din logistică: Investiţiile prin PNRR trebuie să aducă noi jucători în economia locală şi să construiască infrastructură către regiunile izolate pentru a creşte competitivitatea. Putem construi 700 km de autostradă până în 2026

Sorin Preda, CEO al Global Vision: Putem construi 700 km de autostradă până în 2026, dar avem nevoie de un program. Noi nu am avut continuitate în planul de acţiune, începem şi le oprim, le pornim şi le contestăm. Este nevoie de puţină voinţă.

Autor: Bogdan Alecu

24.09.2021, 11:00 447

Implementarea Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă trebuie realizată cât mai eficient, iar banii trebuie direcţionaţi astfel încât să existe un impact economic direct, altfel România va pierde şi mai mult din competitivitate.

Dezvoltarea infrastructurii dar şi formarea unui mediu economic competitiv ar trebui să fie principalele priorităţi pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, prin care România poate atrage fonduri de 14,2 mld. euro sub forma unor granturi şi 15 mld. euro sub forma de împrumuturi.

„Acum toţi aşteaptă implementarea PNRR. Este foarte important ce vom face cu banii şi cum vom balansa apetitul investitorilor de a se îndrepta doar spre anumite regiuni, stimulente financiare de a merge şi către alte regiuni. Dacă nu vor avea loc investiţiile prin PNRR ne vom confrunta cu scăderea consumului, blocaje financiare la nivelul antreprenorilor mici şi mijlocii, cei de la care aştepţi creştere, şi pierderi de investiţii, în industrii precum telecom datorită potenţialului 5G sau spre exemplu în producţia de sticlă“, a spus Sorin Preda, CEO al Global Vision, companie româ­neas­că care asigură servicii de dezvoltare, pro­iectare, management de proiect şi con­struc­ţii. Global Vision are în dezvoltare 100.000 de metri pătraţi şi va continua să inves­tească în Constanţa, Bucureşti, Timişoara, Arad, Oradea. Global Vision dez­voltă în prezent Constanţa Business Park, o investiţie totală de 200 mil. euro pe 100 de hectare în parteneriat cu Globalworth.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9486
Diferență: 0,0141
Ieri: 4.9479
Azi: 5.1027
Diferență: -1,4809
Ieri: 5.1794
Azi: 5.5502
Diferență: 0,2384
Ieri: 5.5370
Azi: 5.2060
Diferență: -0,1821
Ieri: 5.2155