Companii

Studiile privind reorganizarea Aeroportului Băneasa vor costa până la 450.000 euro

Studiile privind reorganizarea Aeroportului Băneasa vor costa până la 450.000 euro

Autor: Neagu Lidia-Ileana

11.07.2011, 00:02 348

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) vrea săefectueze un studiu de fezabilitate cu privire la direcţia dedezvoltare a Aeroportului Internaţional Aurel Vlaicu (Băneasa),pentru care să achite până la 450.000 euro.

Contractul va fi finanţat din surse proprii şi va avea o duratăde un an. CNAB arată că dezvoltarea aeroportului se va face înstrânsă corelaţie cu factorii de mediu.

"Un principiu de bază care va fi avut în vedere impune caoperarea aeroportului să se facă într-o manieră în care elementulzgomot va fi ţinut sub control şi va cauza un impact minim asupracomunităţii locale, printr-o combinaţie optimă de mijloace fiziceşi operaţionale", se precizează în document.

La finele anului trecut, ministrul transporturilor Anca Boagiu adeclarat că Aeroportul Băneasa va fi transformat până în 2012-2013în unitate rezervată zborurilor business şi VIP, urmând ca traficullow-cost să fie mutat pe Aeroportul Otopeni.

Oportunităţile de dezvoltare a aeroportului vizează realizareade terminale dedicate la standarde internaţionale pentru curse VIPşi de aviaţie generală, confort ridicat şi flexibilitate înprogramarea curselor pentru sectorul de business aflat în creştere,conexiuni mai rapide, folosind aeronave mici pentru zboruri charterşi posibilitatea de a zbura oriunde în Europa, comparativ cudestinaţiile limitate ale companiilor aeriene de linie şi obţinereaunor timpi reduşi pentru decolare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO