Companii

Traderii au avut cea mai bună lună august din ultimul deceniu la exportul de grâu

Traderii au avut cea mai bună lună august din ultimul...

Autor: Gabriel Razi

16.10.2014, 17:47 489

Comercianţii de materii prime agricole au avut în luna august cea mai bună lună pentru exportul de grâu din ultimul deceniu cu livrări de 0,9 milioane de tone, în creştere cu 6,7% faţă de perioada similară anterioară şi de aproape 2,5 ori mai mult faţă de media exporturilor din aceeaşi lună în intervalul 2005-2013. Valoarea exportului de grâu românesc din august a crescut cu 7,4% faţă de perioada anterioară, arată Eurostat.

Cea mai importantă piaţă a fost cea din Egipt unde au fost trimise 387.000 de tone, urmată de Iordania cu 154.000 de tone şi Filipine cu puţin peste 100.000 de tone. Întreaga cantitate de grâu exportată din România în august a plecat către destinaţii finale din afara Uniunii Europene.

Faţă de luna august a anului 2013, strategia traderilor a fost una de concentrare şi consolidare a destinaţiilor în care este trimis grâul românesc. Astfel, marfa românească a ajuns în 11 ţări în luna august, de aproape trei ori mai puţin faţă de aceeaşi perioadă din 2013.

Exportul de grâu cumulat din lunile iulie şi august, primele două ale sezonului, se ridică la 1,6 milioane de tone, în creştere cu 13% faţă de perioada similară precedentă. Exportul de grâu estimat pentru întreg sezonul 2014/2015 se ridică la 4 milioane de tone, în scădere cu 15% faţă de campania comercială anterioară.

Recolta de grâu a României este de 7,4 milioane de tone, a cincea cea mai mare din Uniunea Europeană. Economia locală este al zecelea cel mai mare exportator de grâu din lume cu mai mult de jumătate de recoltă livrată în străinătate.

Cea mai bună lună august din ultimul deceniu
Evoluţia exporturilor de grâu românesc în luna august în perioada 2005-2014
LunaExporturi (mii tone)
Aug. 2005 191
Aug. 2006 108
Aug. 2007 17
Aug. 2008 485
Aug. 2009 280
Aug. 2010 672
Aug. 2011 434
Aug. 2012 321
Aug. 2013 854
Aug. 2014 911
Sursa: Eurostat
 
Egiptul rămâne pe primul loc  
Lista ţărilor de destinaţie pentru grâul românesc în luna august acestui an
ŢaraValoare (euro)Volum (tone)Preţ mediu (euro/tonă)
Egipt 72,820,509 387797 188
Iordania 30,508,297 154419 198
Filipine 17,614,462 103387 170
Djibouti 13,066,427 72482 180
Vietnam 9,296,141 51379 181
Turcia 8,781,466 44376 198
Coreea de Sud 7,183,062 40500 177
Libia 6,043,581 32008 189
Sudan 3,254,496 17300 188
Tunisia 1,352,813 7762 174
Serbia 20,968 210 100
Mianmar 4,464 25 176

Sursa: Eurostat

 
Destinaţii exotice dar şi europene
Lista ţărilor de destinaţie pentru grâul românesc în luna august 2013 
ŢaraValoare (euro)Volum (tone)Preţ mediu (euro/tonă)
Egipt 33,441,163 181199 185
Coreea de Sud 25,086,715 139079 180
Tunisia 11,771,002 64108 184
Siria 9,424,658 52616 179
Iordania 10,022,669 52500 191
Sri Lanka 8,253,964 44000 188
Banglade[ 7,789,447 43973 177
Libia 8,050,991 42040 192
Italia 7,841,886 41142 191
Japonia 6,985,140 40851 171
Spania 6,331,991 32647 194
Congo 4,947,180 26472 187
Turica 2,481,656 13100 189
Germania 2,734,498 12940 211
Maroc 1,987,399 11000 181
Olanda 2,250,762 9684 232
Filipine 1,885,826 9500 199
Cipru 1,483,266 8017 185
Pakistan 1,427,030 7685 186
Grecia 1,204,176 6376 189
Israel 1,094,355 5160 212
Ungaria 471,499 3498 135
Liban 488,015 2832 172
Polonia 276,742 1772 156
Cehia 142,521 1076 132
Austria 127,071 462 275
Bulgaria 109,349 267 409

Sursă: Eurostat

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO