Companii

Transporturile publică un nou material video cu autostrada Arad-Timişoara la finalul lunii octombrie. Vezi aici cu cât au avansat lucrările

Autor: Andreea Neferu

09.11.2011, 12:14 1375

La doar două săptămâni după ce a publicat pe site-ul propriu un material video cu stadiul lucrărilor pe autostrada Arad-Timişoara (17 octombrie), Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a dat publicităţii un nou material, filmat din avion la data de 31 octombrie 2011. În 14 zile, constructorii au continuat să lucreze, prima diferenţă vizibilă între cele două filmuleţe fiind că la 31 octombrie deja a început montarea tablierului metalic pe podul care ar urma să supratraverseze centura Aradului.

Autostrada Arad-Timişoara, construită de spaniolii de la FCC Construccion şi de italienii de la Astaldi pentru peste 480 de milioane de lei, ar trebui să fie gata în luna decembrie. Deşi mai sunt porţiuni pe care autostrada este asfaltată doar pe un singur sens, în special la capete, în mare parte ambele sensuri de mers sunt finalizate.

Până la începutul lunii octombrie, CNADNR a plătit 262,7 milioane de lei către constructorii FCC Construccion şi Astaldi, valoarea contractului fiind de 482,9 milioane de lei.

AFACERI DE LA ZERO