• Leu / EUR4.9429
  • Leu / GBP5.8083
  • Leu / USD4.6098
Companii

#trebuiesărepornimbusinessul Rudolf Vizental, CEO Roca: Este important ca antreprenorii să treacă la treabă, dar cu o strategie de reconstrucţie pe termen lung

Videoconferinţa Branduri româneşti pentru revenirea economiei

#trebuiesărepornimbusinessul Rudolf Vizental, CEO Roca: Este important ca antreprenorii să treacă la treabă, dar cu o strategie de reconstrucţie pe termen lung

Autor: Alexandra Cepăreanu

28.04.2020, 13:24 94

Pentru a trece cu cât mai puţine daune prin această criză economică, generată de pandemia de Covid-19, companiile trebuie să îşi reorienteze activităţile pentru a răspunde la noile nevoi ale consumatorilor şi să dezvolte planuri pe termne lung, a spus Rudolf Vizental, CEO al platformei de investiţii Roca, în cadrul videoconferinţei Branduri româneşti pentru revenirea economiei organizată de Ziarul Financiar în parteneriat cu Raiffeisen Bank.

„Reputaţia se construieşte pe ce ai făcut nu pe ce intenţionezi să faci. Este important ca antreprenorii să treacă la treabă, dar cu o strategie de reconstrucţie pe termen lung, nu doar pe timp de criză sau pe o perioadă de două-trei luni”, a spus Rudolf Vizental, CEO Roca.

 

Alte declaraţii:

Avantajul nostru este că avem undeva la 8 companii în protofoliu şi sunte în negocieri avansate cu alte 3 companii, active în diferite domenii.

Această poziţie ne permite să înţelegem  modul în care criza a afectat diferit domeniile de activitate.

Am înţeles că valoarea unei companii e mai improtantă decât evaluarea ea. Pe lângă profitul pe care îl poate genera, a devenit importantă utilitatea produsului sau serviciului pe care îl oferă.

Prima provocare este legată de modul în care gestionăm portofoliul existent, al doilea este cum alegem noile companii – domeniile de activitate pentru noua realitatea, iar al treilea, cum atragem resurse financiare de la investitori şi de la alţi finanţatori pentru a îi introduce în circuitul economiei. Banii au valoare cu adevărat dacă sunt puşi în circulaţie în special în construcţii şi investiţii.

Globalizarea este un proces ireversibil. Ea nu va dispărea ci va fi regândită. România şi Europa de Est au oportunitatea de a beneficia de un nou tip de brand, no made in China, care va căpăta valoare în perioada următoare.

Trebuie să dezvoltăm branduri sustenabile în special în domeniile de activitate considerate strategice pentru ţară. Brandul este cel care asigură o relaţie pe termen lung cu consumatorul.

Băncile le văd pe rolul lor conservator, ele vor fi mereu conservatoare, ceea ce este bine, dar au acest rol de a asigura suficientă lichiditate în economie care trebuie pusă în mişcare de consumatorii finali.

Banca Naţională trebuie să creeze monedă, băncile comerciale să le pună în mişcare iar statul să activeze procesul de cascadă - de a investi şi cheltui în acele sectoare în care banii se întorc la o valoare mai mare şi asigură un circuit închis.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9429
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9423
Azi: 4.6098
Diferență: -0,2078
Ieri: 4.6194
Azi: 5.8083
Diferență: -0,1942
Ieri: 5.8196
Azi: 4.8066
Diferență: -0,0852
Ieri: 4.8107