Companii
Un business românesc cu apă cu vitamine ajunge în vestul Europei: „Începem să batem la uşa retailerilor internaţionali“
Vitamin Aqua, un brand de apă cu vitamine şi minerale lansat de trei tineri din Neamţ, a ajuns în ţări precum Finlanda sau Italia, obiectivul fiind de a fi totuşi şi pe rafturile marilor lanţuri de retail locale.
„Am început nişte relaţii de export cu Finlanda, Italia, Slovacia şi cu ţările din Europa de Vest care apreciază astfel de produse. Ne bucură că şi consumatorul român a început să aprecieze produsele premium“, a precizat Eduard Alexianu, sales manager Merlin’s Beverages, producătorul Vitamin Aqua, în cadrul emisiunii de business ZF Live. Merlin’s Beverages este o afacere cu fonduri europene, care a început să prindă contur în 2011. După o investiţie de 300.000 de euro, linia de producţia a fost lansată la sfârşitul anului 2015.
În prezent, gama Vitamin Aqua cuprinde cinci sortimente de apă cu vitamine şi minerale. Pe lângă aceste produse, luna trecută au fost lansate două tipuri de limonadă şi trei sortimente de infuzii de ceai.
„Infuziile de ceai sunt un concept nou pentru piaţa din România şi suntem printre puţinii din Europa care produc aşa ceva. Infuziile de ceai se diferenţiază de restul produselor de tip ice tea. Noi folosim infuzie, nu arome“, a adăugat sales managerul Merlin’s Beverages.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
-
Fabrici de procesare alimentară intră „pe rod“ în această toamnă. Cinci fabrici de procesare apar pe harta industriei alimentare în această a doua parte a anului 2026
-
Rezultatele brandurilor de lux din România în 2025 confirmă: în vremurile tulburi, piaţa de lux nu suferă. 15 mărci de modă, cosmetice şi ceasuri au adunat afaceri de peste 650 mil. lei anul trecut
-
Restructurarea sectorului bancar: Aproape 3.800 de bancheri au ieşit din sistem în ultimul an, iar numărul de sucursale şi agenţii bancare a scăzut cu 117
-
Care e noua modalitate de lucru prin care companiile îşi reduc organigrama cu mii de salariaţi de la an la an? Profi, Mega Image cu Shop & GO, Froo, OMV, MOL şi Lukoil au inventat "angajarea de companii", adica firme "subordonate" pe care trec angajaţii, cu acţionari tot fosti angajaţi
-
UniCredit Bank România face spaţiu în bilanţ ca să dea mai multe credite
-
Sorin Pâslaru, ZF: Unul dintre cei mai mari politicieni ai lumii, la Bucureşti. Angela Merkel a însufleţit publicul român de la Ateneu, însă nu a dat şi o perspectivă suficient de curajoasă pentru viitorul Europei
-
Pavăl Holding a plătit 15 mil. lei pentru a prelua un teren în Cluj-Napoca. E terenul pe care se află un hipermarket Carrefour, business cumpărat recent tot de familia Pavăl. Vânzătorul în această tranzacţie este, indirect, antreprenorul Dorin Bob.
-
Cât de puternice sunt afacerile de familie din Europa? În România, doar Dedeman îşi face loc în clubul celor mai puternice 20 de companii din economie. În Germania, Spania sau Olanda, la vârful mediului de business sunt câte şase afaceri de familie. În Germania, cele mai mari trei companii din economie sunt toate afaceri de familie
-
Şef nou la Intesa Sanpaolo Bank România: cu ce planuri vine Roxana Hidan la conducerea băncii româneşti cu capital italian, ce a preluat First Bank: „Îmi doresc ca Intesa Sanpaolo Bank să joace un rol din ce în ce mai important pe piaţa bancară românească. Banca are un potenţial puternic de creştere
-
Bursă. Cum arată top 5 randamente în exerciţiul de investiţii ZF/Estinvest, la care s-au înscris până acum 284 de persoane: rezultatele şi premierea au loc pe 25 septembrie la ZF Piaţa de Capital
-
#superstories. Business sportiv. Pariul ZF pe viitorii campioni. Maia Negoiţă 13 ani, volei: Voleiul te ajută să înveţi să lucrezi în echipă şi să nu renunţi atunci când lucrurile nu ies din prima
-
CEC Bank pentru afaceri româneşti. CBRE: În segmentul de birouri, cea mai mare provocare este partea de livrare. Centrele de date sunt o direcţie strategică şi probabil vom vedea proiecte începând de anul viitor
-
ZF Agropower. Livada Meraria din Bihor a pariat pe procesare şi livrează către HoReCa şi patiserii. „Dacă intri în spirala preţului cel mai mic, înseamnă că ajungi mai devreme sau mai târziu la faliment“
-
De ce Polonia îşi majorează într-un ritm accelerat rezerva de aur? Acum a ajuns la 640 de tone de aur, iar ţinta este de 700 de tone de aur
-
Business sportiv. Competiţia de alergare Braşov Running Festival ţinteşte 5.000 de alergători şi 100 de sportivi de elită până la ediţia din 2030. „Avem câteva idei interesante şi pentru Bucureşti şi ne-ar plăcea să facem şi acolo ceva relevant“
-
Concelex va construi proiectul rezidenţial Centropolitan cu 274 de apartamente, lângă Bucureşti Mall şi Piaţa Alba Iulia. Finalizarea este estimată în a doua jumătate a lui 2028.
-
ZF Tech Day. BraveX Aero, start-up din Cluj care dezvoltă drone, discută o nouă rundă de finanţare: compania mizează pe apărare, cu un client european nou şi un proiect de interceptare a dronelor de atac apărut în contextul incidentelor de la Marea Neagră
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Activele fondurilor de acţiuni sunt pe cale să le depăşească pe cele ale fondurilor de obligaţiuni, care au dominat ani la rând piaţa locală de asset management. Horia Gustă, AAF: Cred că trendul va continua atât timp cât investitorii caută instrumente care să bată inflaţia
-
ZF Private Health. Dr. Felix Dobriţoiu, specialist în chirurgia toracică robotică da Vinci: Numărul de platforme de chirurgie robotică din Europa ne arată viitorul României. Este mersul normal al lucrurilor, atunci când ceva aduce avantaje, inevitabil va fi implementat în mult mai multe spitale
-
Business sportiv. Mediul de business local iese la alergat. Cum a devenit sportul de masă o nouă platformă pentru companiile din România?